ALOPEDI 0364-917, recunoscut de O.M.S. ca exemplu de bune practici în domeniul accesului la servicii medicale

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

ALOPEDI 0364-917, recunoscut de O.M.S. ca exemplu de bune practici în domeniul accesului la servicii medicale

 

Call center-ul dedicat sfaturilor medicale pediatrice – ALOPEDI 0364-917, serviciu care funcţionează în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, a fost recunoscut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) ca un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte îmbunătăţirea accesului la sistemul de sănătate.
Dovedindu-şi viabilitatea pe parcursul celor şapte ani de funcţionare, timp în care au fost ajutaţi peste 65.000 de copii, ALOPEDI a devenit treptat un model de succes al felului în care o autoritate publică – Consiliul Judeţean Cluj şi o instituţie medicală de prestigiu au reuşit să pună bazele unui proiect medical digital, extrem de solid.
Deşi acest serviciu de sfat telefonic gratuit a fost gândit inţal pe plan local, proiectul a evoluat treptat, iar adresabilitatea sa a depăşit cu mult graniţele judeţului Cluj. În acest moment, ALOPEDI a devenit un serviciu accesat la nivel naţional, mii de părinţi, atât din România cât şi din diaspora, apelează în regim non-stop telefonul la capătul căruia răspunde o echipă medicală profesionistă, formată din cca. 40 de medici pediatri cu experienţă.
Având în vedere succesul înregistrat, dar şi beneficiile evidente pe care le generează, în special pe perioada pandemiei când interacţiunile umane sunt menţinute la un nivel minim, O.M.S. şi-a exprimat intenţia fermă de colaborare cu reprezentanţii domeniului medical din România în vederea instituţionalizării şi integrării acestui serviciu în sistemul de telemedicină naţional. Scopul acestui demers este de a replica şi extinde proiectul în cât mai multe unităţi pediatrice, inclusiv de pe teritoriul altor ţări.
Reamintim faptul că rolul ALOPEDI este acela de a îndruma părinţii copilului bolnav să acceseze sistemul de sănătate în mod eficient, adresându-se serviciului medical potrivit atunci când acest lucru este necesar. În majoritatea situaţiilor, copiii pot fi îngrijţ la domiciliu de către părinţi, urmând sfaturile medicilor. Aceştia adresează o serie de întrebări cu ajutorul cărora stabilesc gravitatea stării copilului, în funcţie de care se recomandă evaluarea medicală faţă în faţă sau tratarea copilului acasă.

 

 

Biroul de presă
21 ianuarie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW