Au demarat lucrările de întreținere pe drumul județean 108C Răchițele – Ic Ponor

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Au demarat lucrările de întreținere pe drumul județean 108C Răchițele – Ic Ponor

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 108C Răchițele – Ic Ponor. Acestea vizează un sector în lungime de peste 19 kilometri, situat între kilometrul 53+529 și kilometrul 72+844.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „E un nou drum de mare interes turistic pe care acționăm, pentru că e important nu doar să reabilităm și să modernizăm drumurile județene ci să le și menținem în foarte bune condiții de circulație.

Urmează a fi, astfel, executate lucrări constând în curățarea platformei drumului de materialul adus de viituri, aducerea la profil a acostamentelor prin tăieri mecanice, completarea acostamentelor cu material pietros, curățarea acostamentelor în dreptul parapetelor, curățarea mecanizată a șanțurilor și a rigolelor. De asemenea, urmează a fi executate și lucrări de tăiere a lăstărișului și a vegetației din zona drumului.

Durata maximă de execuție a lucrărilor de întreținere este de două luni.

Reamintim în acest context faptul că forul administrativ județean a încheiat recent 22 de noi contracte pentru întreținerea drumurilor județene, acestea vizând peste 268 de kilometri de drum.

Biroul de presă
20 octombrie 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW