Au fost finalizate lucrările de extindere a canalizării în localitățile clujene Jucu de Sus și Jucu de Mijloc

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Compania de Apă ”Someș” SA, operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a finalizat lucrările de extindere a rețelei de canalizare din localitățile clujene Jucu de Sus și Jucu de Mijloc, din comuna Jucu.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:În acest moment suntem în procedură de recepție a acestei investiții finanțate integral din bugetul propriu. După finalizarea acestei etape, circa 90 de noi imobile din Jucu vor fi branșate la canalizarea menajeră, iar cetățenii vor beneficia de un circuit edilitar complet”.

Lucrările de extindere a conductei de canalizare s-au realizat în cele două localități pe o lungime cumulată de 4,67 km. De asemenea, au mai fost construiți peste 1,1 km de conducte de refulare și cinci noi stații de pompare a apelor uzate (SPAU).

În valoare de aproximativ 4.000.000 de lei, investiția a fost finanțată de Consiliul Județean Cluj din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID), alimentat din redevența și impozitul pe profit datorate forului administrativ județean de Compania de Apă ”Someș”.

Biroul de presă
3 august 2023

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW