Au început lucrările de extindere şi etajare a uneia dintre clădirile Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Au început lucrările de extindere şi etajare a uneia dintre clădirile Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”

 

     Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, derulează în prezent ample lucrări de extindere şi etajare a uneia dintre clădirile componente.
     În valoare de peste 1.200.000 de lei, investţa forului administrativ judeţean urmăreşte, în principal, optimizarea circuitelor funcţionale medicale, astfel încât acestea să respecte pe deplin normele igienico-sanitare. În acest fel, atât pacienţii cât şi personalul spitalului urmează a fi mult mai bine protejaţi faţă de riscul de îmbolnăvire cu tuberculoză pulmonară.
     Odată cu finalizarea extinderii şi etajării imobilului, se vor restabili circuitele funcţionale prin separarea totală a zonelor administrative de cele destinate actului medical. Astfel, riscul de contractare a unor infecţii nozocomiale va fi diminuat considerabil.
     Având în structură 230 de paturi, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie este o instituţie sanitară de monospecialitate care asigură, prin secţiile clinice şi serviciile din structură, asistenţă medico-chirurgicală complexă, curativă, preventivă şi de recuperare a pacienţilor cu afecţiuni respiratorii tuberculoase – TBC şi non-tuberculoase (BPOC, Astm bronşic, patologie tumorală malignă şi benignă, pleurezii, supuraţii bronho-pulmonare) din judeţul Cluj şi din judeţele limitrofe.

 

Biroul de presă
21 noiembrie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW