Bătălia pledoariilor pentru lectură

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Ref.:
Bătălia pledoariilor pentru lectură

 

     Biblioteca Judeţeană ,,Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în zilele de 9, respectiv 23 noiembrie 2018, etapa finală la nivel judeţean a Concursului Naţional de Lectură „Bătălia Cărţilor”, edţa a V-a, care are ca principal scop menţinerea cărţii şi lecturii în atenţia tinerelor generaţii.
     Organizat pe două categorii de vârstă: copii (11-13 ani) şi adolescenţi (14-18 ani), edţa din acest an a concursului a oferit participanţilor posibilitatea lecturării în limbile română şi engleză. În perioada aprilie – octombrie 2018 aceştia au citit o listă de 10 titluri selectate de organizatori şi au întocmit fişe de lectură pentru fiecare dintre ele. Cei care au respectat toate cerinţele concursului se vor întâlni în etapa finală, care va cuprinde dezbaterea Convinge-mă să citesc!, în cadrul căreia fiecare finalist va susţine cartea preferată şi va răspunde la întrebările juriului şi ale celorlalţi participanţi.
     Astfel, în data de 9 noiembrie 2018, în intervalul orar 16.00-17.00 în preambulul concursului, vor fi aplaudaţi pe covorul roşu toţi cei care vin la bibliotecă în cadrul evenimentului Gala cititorilor, organizat de Cărţile pe faţă. De la ora 17.00 va avea loc finala concursului „Bătălia Cărţilor” pentru grupa de vârstă 14-18 ani. În 23 noiembrie 2018, tot de la aceeaşi oră, va avea loc etapa finală a competţei pentru grupa 11-13 ani, ambele evenimente fiind organizate la sediul central al Bibliotecii Judeţene ,,Octavian Goga”, Calea Dorobanţilor nr. 104.
     Toţi finaliştii vor primi diplome şi premii în cărţi, iar cei mai convingători vor fi desemnaţi Cititorii anului 2018 pentru fiecare categorie de vârstă. Prin votul finaliştilor care au acordat fiecărei cărţi citite puncte în Carnetul de lectură, va fi desemnată Cartea anului 2018.
     Parteneri locali în derularea acestei edţi a concursului au fost Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Filiala Cluj, Editura Şcoala Ardeleană şi Cărţile pe faţă.

 

Biroul de presă
8 noiembrie 2018

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW