Cluj Arena – pregătit pentru primul meci din cadrul Campionatului European de Fotbal U21

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Cluj Arena – pregătit pentru primul meci din cadrul Campionatului European de Fotbal U21

Joi, 22 iunie a.c, cu începere de la ora 21:45, arena din inima Transilvaniei, Cluj Arena, va găzdui primul meci din cadrul Campionatului European de Fotbal U21, respectiv meciul dintre naționalele U21 ale Franței și Italiei.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „După ani în care au existat multe critici privind proiectul de construire a stadionului, Cluj Arena își arată, din nou, utilitatea. Este o mare realizare faptul că stadionul Cluj Arena, construit în primul meu mandat, a fost nominalizat pentru derularea acestei competiții de o asemenea importanță. România și județul Cluj se află pe harta marilor evenimente sportive ale lumii. Ne-am zbătut pentru acest lucru, am reușit, și iată că, încă o dată, Cluj Arena își justifică existența.”

Pe lângă partida de joi, 22 iunie, pe Cluj Arena vor mai evolua în 25 iunie reprezentativele Italiei și Elveției, iar în data de 28 iunie se vor confrunta echipele Italiei și Norvegiei.

Mai mult, duminică, 2 iulie 2023, se va juca și un sfert de finală, disputată între ocupanta locului I din grupa D și cea a locului II din grupa B, din care face parte și România.

Acest nou prestigios eveniment găzduit de Cluj Arena se adaugă celor peste 1000 de evenimente, ce au reunit mai mult de 2,5 milioane de spectatori, în peste un deceniu de la inaugurare.

Dovedindu-se a fi una dintre cele mai de succes investiții sportive din România, stadionul edificat de la 0 de Consiliul Județean Cluj a fost gazda unor întreceri sportive de nivel înalt precum: Campionatul European de Atletism pe Echipe, Campionatul Balcanic de Atletism pentru Seniori, Campionatul Balcanic de Atletism pentru Juniori 1, Campionatele Internaționale de Atletism ale României „Iolanda Balaş Soter”, Campionatul Național de Atletism, Maratonul Internațional Cluj-Napoca ș.a..

Biroul de presă
22 iunie 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW