Clujul, primul judeţ din ţară care înfiinţează un cluster în domeniul educaţiei

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Clujul, primul judeţ din ţară care înfiinţează un cluster în domeniul educaţiei

           

     Consiliul Judeţean Cluj a aprobat în cadrul şedinţei ordinare de luni, 31 august 2020, participarea judeţului Cluj, în calitate de membru fondator, la constituirea Asociaţiei ,,Cluster de educaţie C-EDU”.
     Inţativa a fost lansată în contextul situaţiei actuale, generată de pandemia cu coronavirus, care a adus, din nou, în prim plan nevoia coagulării tuturor actorilor locali – Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Inspectoratul Şcolar Judeţean, universităţile clujene şi mediul privat de învăţământ, într-o singură structură, în vederea conectării educaţiei cu mediul economic şi de business.
     Scopul principal al Asociaţiei este tocmai acela de a acţiona ca un spaţiu de dialog şi colaborare între principalii actori implicaţi în educaţie, în vederea îmbunătăţirii accesului elevilor şi studenţilor la structuri educaţionale şi formative şi de a creşte calitatea proceselor educaţionale.
     Viziunea Clusterului de Educaţie C-EDU este cea a unui ecosistem educaţional conectat şi competent, care pune în centrul proceselor educaţionale elevul/studentul, asigurându-i instrumentele şi dezvoltarea abilităţilor care îl vor transforma într-un membru al societăţii empatic şi participant activ la structurarea comunităţii.
     În cadrul Asociaţiei vor acţiona atât reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ universitar şi preuniversitar, cât şi companii din Cluj-Napoca şi Transilvania, reprezentanţi ai mediului de afaceri local şi regional.
      Lansarea oficială a ,,Clusterului de educaţie C-EDU” este preconizată a avea loc în data de 6 octombrie 2020, dată la care este celebrată şi Ziua internaţională a educaţiei.

 

Biroul de presă
31 august 2020

 

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW