Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere pe DJ 108A (DN 1) Ciucea – Vânători – limită cu județul Sălaj

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere pe DJ 108A (DN 1) Ciucea – Vânători – limită cu județul Sălaj

 

Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă şi periodică pe drumul judeţean DJ 108A (DN 1) Ciucea – Vânători – limită cu județul Sălaj.

Acestea vizează sectorul în lungime de peste șapte kilometri situat între pozițiile kilometrice 0+000 și 7+392.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Desfășurăm, în continuare, lucrări pe mai multe drumuri județene, astfel încât la nivelul întregului județ circulația rutieră să se desfășoare în condiții optime. Urmare a acestor lucrări, locuitorii din zonă vor beneficia de un acces mai rapid și mai sigur la drumul național DN 1 și, mai departe, spre Cluj-Napoca sau județul Bihor.”

Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile și a platformei drumului prin înlăturarea pietrișului și a criblurii de pe calea de rulare, precum și a materialelor și aluviunilor aduse de ploi și viituri, întreținerea îmbrăcăminții asfaltice prin frezarea zonelor de carosabil deteriorate și tratarea burdușirilor și a tasărilor. De asemenea, se realizează aducerea la profil a acostamentelor, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor, decolmatarea camerelor de cădere, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din vecinătatea drumului și curățarea acostamentelor din zona parapetelor.

În această etapă se efectuează lucrări de întreținere a șanțurilor și a acostamentelor, precum și de tăiere a lăstărișului și a vegetației din vecinătatea drumului și din zona parapeților.

 

 

Biroul de presă

3 iunie 2026

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW