Consiliul Judeţean anunţă începerea perioadei de depunere a cererilor de finanţare nerambursabilă

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Consiliul Judeţean anunţă începerea perioadei de depunere a cererilor de finanţare nerambursabilă

 

     Consiliul Judeţean Cluj invită organizaţiile neguvernamentale şi entităţile publice din judeţ care implementează programe şi proiecte din sfera tineretului şi activităţilor socio-educaţionale, a sportului, culturii şi cultelor religioase, să depună cererile pentru obţinerea finanţărilor nerambursabile din bugetul forului administrativ judeţean pentru anul 2020.
     Depunerea solicitărilor de către entităţile eligibile se poate face începând cu ziua de vineri, 28 februarie 2020 şi până în ziua de luni, 16 martie a.c., ora 12.00, la Registratura Consiliului Judeţean Cluj. Toţi cei interesaţi sunt rugaţi să consulte Regulamentele de acordare a finanţărilor nerambursabile, accesând pagina oficială de web a Consiliului Judeţean – www.cjcluj.ro, secţiunea Cereri de finanţare.
     Referitor la sumele alocate de forul administrativ judeţean pentru susţinerea inţativelor care se încadrează în domeniile anterior menţionate, pentru programele şi proiectele din sfera tineretului şi a activităţilor socio-educaţionale a fost alocată suma de 600.000 de lei iar pentru susţinerea structurilor sportive suma disponibilă este de 1.700.000 de lei. Totodată, pentru programele, proiectele şi acţiunile organizate în domeniul cultural s-au alocat 600.000 de lei iar unităţilor aparţinând cultelor religioase recunoscute legal le-a fost repartizată suma de 2.200.000 de lei.
     În ceea ce priveşte formularele – tip ce trebuie completate, documentele ce vor trebui anexate în sprijinul cererilor de finanţare, precum şi alte reguli instituite prin regulamentele specifice, toate entităţile interesate pot consulta aceste documente şi prevederi prin accesarea paginii web a Consiliului Judeţean Cluj – www.cjcluj.ro, secţiunea Cereri de finanţare.

 

Biroul de presă
28 februarie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW