Consiliul Judeţean Cluj a achizţonat 293 de noi echipamente medicale ultraperformante pentru Spitalul de Pneumoftiziologie

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Consiliul Judeţean Cluj a achizţonat 293 de noi echipamente medicale ultraperformante pentru Spitalul de Pneumoftiziologie

 

     Consiliul Judeţean Cluj a achizţonat 293 de noi aparaturi şi echipamente medicale de ultimă generaţie, care au fost date în folosinţă în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordine.
     Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean, consideră că investţile realizate constant în domeniul sanitar contribuie la creşterea calităţii actului medical precum şi la o cât mai corectă diagnosticare şi tratare a tuturor celor care apelează la instituţia spitalicească.
     Valoarea noilor dotări este de aproape 3.700.000 de lei. Banii special alocaţi în acest scop de Consiliul Judeţean, din bugetul propriu al instituţiei, au fost utilizaţi pentru a dota spitalul cu:
– un aparat de radiologie mobil,
– un dispozitiv de prevenţie a trombozei venoase profunde,
– un aparat de anestezie,
– o masă de operaţie mobilă electromecanică,
– un dispozitiv electronic pentru antrenament, testare şi monitorizare a musculaturii respiratorii,
– un termostat incubator,
– o linie Diamed,
– o centrifugă,
– un autoclav vertical,
– un generator Endosurgery,
– un dispozitiv de încălzire instantanee a sângelui,
– un videomediastinoscop,
– un turn de chirurgie minim invazivă,
– un aparat de ventilaţie mecanică,
– două fibrobronhoscoape,
– trei capnografe cu pulsoximetru,
– patru trolii pentru medicaţie,
– un electrocardiograf,
– un aparat de gazometrie,
– opt aparate de ventilaţie mecanică non-invazivă,
– un fibrobronhoscop pentru aspiraţii,
– două scaune pentru endoscopie bronşică,
– o unitate de coagulare cu argon-plasmă APC,
– o masă pentru examinări bronhologice,
– un aparat de ventilaţie JET,
– o maşină de spălat şi dezinfectat endoscoape,
– şase containere pentru sterilizarea instrumentarului,
– 26 de seringi automate,
– 218 paturi,
– un autovehicul pentru transport sanitar neasistat cu dotare A2 – ambulanţă tip A2,
– un server,
– licenţe pentru programe informatice,
– precum şi pentru întocmirea diverselor documentaţii necesare.

 

Biroul de presă
21 ianuarie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW