Consiliul Judeţean Cluj a început asfaltarea pe sectorul limită cu judeţul Alba „“ Podeni, pe drumul judeţean 103G

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Consiliul Judeţean Cluj a început asfaltarea pe sectorul limită cu judeţul Alba – Podeni, pe drumul judeţean 103G

 

     Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic şi locuitorii din zonă în legătură cu faptul că, pe drumul judeţean 103G, pe sectorul situat între limita cu judeţul Alba şi localitatea Podeni, lucrările de întreţinere au intrat în faza de asfaltare. Sectorul vizat are o lungime de aproximativ 3 kilometri, mai exact între kilometrul 13+200 şi kilometrul 16+200. Anterior, au fost executate lucrări de reprofilare a drumului şi de aşternere a stratului de balast stabilizat ca etapă premergătoare aşternerii covorului asfaltic.
     După finalizarea asfaltării acestui sector, lucrările de aşternere de strat de balast stabilizat şi aşternere de covor asfaltic vor continua pe o lungime de 8,1 kilometri, pe sectorul de drum situat între localităţile Podeni şi Moldoveneşti, mai exact între kilometrul 17+500 şi kilometrul 25+600. Pe raza localităţii Podeni lucrările de întreţinere se vor executa după finalizarea investţilor Primăriei comunei Moldoveneşti care vizează reţeaua de distribuţie a apei.
     De asemenea, pe toată lungimea sectorului de drum vizat de lucrările de întreţinere, de la kilometrul 13+200 până la kilometrul 25+600, vor mai fi executate lucrări de realizare şi completare de acostamente, curăţarea şanţurilor, rigolelor şi podeţelor, precum şi tăierea lăstărişului din vecinătatea căii de rulare.
     Întreţinerea drumului judeţean 103G Moldoveneşti – limită cu judeţul Alba este deosebit de importantă din perspectiva îmbunătăţirii calităţii infrastructurii rutiere, cu efecte pozitive în ceea ce priveşte asigurarea unei circulaţii normale, în condiţii de siguranţă, acesta realizând o legătură rapidă şi utilă cu drumul naţional DN 75 şi, mai departe, către municipiul Turda, dar şi pentru că asigură un acces direct către judeţul Alba.

 

Biroul de presă
22 octombrie 2019

 

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW