Consiliul Județean Cluj dă startul perioadei de depunere a cererilor de finanțare nerambursabilă

sigla Consiliul Județean Cluj frame Consiliul Juețean Cluj
Consiliul Județean Cluj dă startul perioadei de depunere a cererilor de finanțare nerambursabilă


Consiliul Județean Cluj dă startul perioadei de depunere a cererilor de finanțare nerambursabilă 

     Consiliul Județean Cluj invită organizațiile neguvernamentale și entitățile publice din județ care implementează programe și proiecte din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii, precum și a cultelor religioase, să pregătească și să depună cererile de finanțare pentru obținerea finanțărilor nerambursabile din bugetul forului administrativ județean pentru anul 2022.
     Depunerea solicitărilor de către entitățile eligibile se poate face începând cu ziua de luni, 21 februarie 2022 și până în ziua de marți, 22 martie a.c.ora 15.30, la Registratura Consiliului Județean Cluj. Având la dispoziție un interval de 30 de zile, toți cei interesați sunt rugați să consulte
     Regulamentele de acordare a finanțărilor nerambursabile care au fost aprobate, prin hotărârile 60-63, în ședința deliberativului clujean din data de 17 aprilie 2019, accesând pagina oficială de web a Consiliului Județean, secțiunea Hotărâri, https://www.cjcluj.ro/hotarari-cjc.php?an=2019.
     Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj,,După o perioadă dificilă pe care am traversat-o cu toții, în care multe dintre activități au fost fie întrerupte, fie au fost adaptate contextului pandemic, avem speranța că lucrurile se îndreaptă spre normalitate. Venim, astfel, din nou, în sprijinul entităților non-profit, prin finanțarea celor mai bune inițiative, având toată convingerea că acestea vor aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea comunităților clujene”.
     În ceea ce privește sumele alocate pentru susținerea inițiativelor care se încadrează în domeniile anterior menționate, pentru programele și proiectele din sfera tineretului și socio-educaționale a fost alocată suma de 900.000 de lei, pentru susținerea structurilor sportive suma disponibilă este de 2.000.000 de lei, iar pentru programele, proiectele și acțiunile organizate în domeniul cultural s-au alocat 900.000 de lei. De asemenea, unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute legal le-a fost repartizată suma de 3.000.000 de lei.

 

Biroul de presă
11 februarie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW