Consiliul Judeţean Cluj – sprijin financiar pentru spitalele clujene aflate în luptă cu COVID-19

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Consiliul Judeţean Cluj – sprijin financiar pentru spitalele clujene aflate în luptă cu COVID-19

 

     Reunit în şedinţă extraordinară vineri, 20 martie a.c., plenul Consiliului Judeţean Cluj a aprobat, cu unanimitate de voturi, acordarea de sprijin financiar spitalelor din subordine, în vederea combaterii COVID-19.
     Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Reafirm pe această cale sprijinul nostru total pentru măsurile menite să contribuie la combaterea pandemiei. La fel cum am făcut astăzi, vom ajuta în continuare, ori de câte ori va fi nevoie, spitalele clujene aflate în prima linie a luptei cu temutul virus. Le mulţumesc, totodată, în numele comunităţii judeţului Cluj, cadrelor medicale, acestor eroi ai zilelor noastre, şi îi asigur de toată susţinerea Consiliului Judeţean“.
     Forul administrativ judeţean a aprobat, astfel, alocarea din fondul de rezervă al bugetului propriu a 2.000.000 de lei pentru Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca. Aceste fonduri vor fi folosite pentru achizţonarea unor echipamente medicale speciale, de urgenţă, strict necesare combaterii coronavirusului.
     De asemenea, Consiliul Judeţean Cluj a alocat Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” 200.000 de lei. Aceşti bani sunt necesari pentru achizţonarea de echipamente medicale şi dezinfectanţi, produse necesare pentru protecţia personalului şi a pacienţilor, inclusiv triajul epidemiologic în contextul pandemiei de COVID-19. Importanţa sprijinului acordat acestui spital este cu atât mai mare cu cât spitalele de pneumoftiziologie din întreaga ţară vor constitui eşalonul doi de luptă împotriva COVID-19.
     Tot în cadrul şedinţei a fost aprobată modificarea organigramei şi a statelor de funcţii ale trei unităţi sanitare subordonate Consiliului Judeţean Cluj: Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul Clinic de Recuperare. În acelaşi timp, forul administrativ judeţean a aprobat acordarea unor stimulente financiare lunare pentru personalul medical şi de specialitate din cadrul celor trei spitale clujene.

 

Biroul de presă
20 martie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW