Consiliul Judeţean este proprietarul terenului pentru Spitalul de Copii

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Consiliul Judeţean este proprietarul terenului pentru Spitalul de Copii

Consiliul Judeţean Cluj a obţinut înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 169.700 mp din zona Becaş pe care va fi edificat viitorul Spital Pediatric Monobloc.
Acest lucru a devenit posibil ca urmare a trecerii imobilului, prin lege, din domeniul public al statului şi administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca în domeniul public al judeţului Cluj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe: „Situaţia juridică a terenului este mai mult decât clară şi favorabilă, Consiliul Judeţean devenind proprietar tabular al acestuia. Acest nou pas înainte se adaugă numeroaselor etape pe care le-am parcurs deja, extrem de rapid, în demersul de edificare la Cluj a celui mai mare şi mai modern spital pediatric din ţară. În acest context, în luna ianuarie 2021 vom lansa concursul de soluţii pentru proiectarea spitalului”.

*    *     *

Etape parcurse până în prezent în vederea construirii noului Spital Pediatric:
– Consiliul Judeţean a intrat în posesia terenului pe care va fi construit spitalul iar la finalul lunii septembrie a.c. preşedintele Alin Tişe şi rectorul USAMV, domnul Cornel Cătoi, au semnat protocolul de predare-primire a terenului;
– În urma discuţiilor purtate de preşedintele Consiliului Judeţean cu ministrul fondurilor europene, noul spital pediatric a fost inclus în lista de investţi strategice din domeniul medical;
– Construirea noului spital pediatric din Cluj a fost inclusă şi în Planul Regional privind serviciile de sănătate din Regiunea de Nord-Vest a ţării;
– Consiliul Judeţean a realizat şi recepţionat studiile topografic şi cadastral, geotehnic şi dendrologic pentru amplasamentul viitorului spital;
– Forul administrativ judeţean a transmis Ministerului Fondurilor Europene propunerea de includere a acestui proiect în lista celor care vor fi finanţate cu fonduri nerambursabile prin intermediul Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă.
Prin edificarea Spitalului Pediatric Monobloc, a cărui valoare totală a fost estimată la cca. 120 de milioane de euro, Consiliul Judeţean Cluj va dezvolta un obiectiv medical unic, la standarde europene, în care să fie reunite toate secţiile pediatrice răspândite în prezent în nu mai puţin de 14 clădiri diferite amplasate pe raza municipiului Cluj-Napoca.

 

Biroul de presă
17 noiembrie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW