Creştere a numărului de părinţi ce au apelat serviciul gratuit de telemedicină ALOPEDI în primul semestru al anului

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Creştere a numărului de părinţi ce au apelat serviciul gratuit de telemedicină ALOPEDI în primul semestru al anului

 

     Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a realizat, împreună cu echipa managerială a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, o analiză a activităţii serviciului telefonic de tip ,,Call-Center” destinat obţinerii de sfaturi medicale pediatrice de urgenţă – 0364-917, din primele şase luni ale anului 2019.
     S-a constatat astfel faptul că ALOPEDI 0364-917 a fost apelat în primele şase luni ale anului de către nu mai puţin de 6.200 de părinţi, numărul acestora fiind cu peste 600 mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018. Marea majoritate a apelurilor s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu (65,8%), nemaifiind necesară deplasarea la unitatea de primire a urgenţelor sau la o altă unitate medicală, părinţilor comunicându-li-se şi semnele de alarmă la aparţa cărora se impune prezentarea la medic.
     Cele mai multe apeluri au fost în luna ianuarie dar, odată cu începerea perioadei de concediu, se aşteaptă, de asemenea, o creştere a numărului de apeluri. Dacă în prima parte a anului problemele respiratorii au fost principala cauză de adresare, odată cu venirea sezonului cald problemele digestive şi erupţiile cutanate revin în prim plan.
     Medicii pediatri au reamintit cu acest prilej faptul că expunerea la soare are efecte benefice asupra oaselor şi sistemului imunitar dar razele ultraviolete au şi efecte nocive. Părinţii ar trebui să aibă în vedere faptul că efortul fizic într-un mediu cald poate duce la supraîncălzirea copilului, crampe musculare până la epuizare şi şoc termic. Măsurile de prevenire şi de prim ajutor pot fi accesate pe site-ul serviciului ALOPEDI 0364917 (Sfaturi pentru siguranţa copiilor în timpul vacanţei de vară: Expunerea la soare şi căldură – ALOPEDI 0364 917 ).
     Reamintim în acest context faptul că ALOPEDI 0364-917 este serviciul gratuit de sfat medical telefonic de urgenţă al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, asigurat printr-o linie de gardă special dedicată acestuia şi deservită de medici cu specializarea pediatrie sau medicină de urgenţă. Evaluarea se face prin întrebări ce stabilesc gravitatea stării copilului respectiv precum şi momentul în care copilul are nevoie de consult medical faţă în faţă.

 

Biroul de presă
3 iulie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW