Creştere constantă a numărului de părinţi care apelează serviciul de sfat pediatric ALOPEDI

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Creştere constantă a numărului de părinţi care apelează serviciul de sfat pediatric ALOPEDI

 

     Preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Alin Tişe, a realizat împreună cu reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ judeţean, o analiză a activităţii serviciului gratuit de sfat medical telefonic de urgenţă ALOPEDI 0364-917, din primul trimestru al anului 2019.
     Raportul întocmit de responsabilii de proiect a indicat faptul că în primele trei luni ale acestui an ALOPEDI 0364-917 a fost apelat de nu mai puţin de 3.386 de părinţi, majoritatea apelurilor – 65% – finalizându-se cu recomandări care au permis îngrijirea copilului la domiciliu, urmând sfaturile oferite telefonic de către medicul de gardă ALOPEDI. De asemenea, în perioada menţionată, doar 12% dintre copii au necesitat consult medical de urgenţă.
     În ceea ce priveşte motivele pentru care părinţii au apelat ALOPEDI, acestea se referă, în marea lor majoritate, la febră, urmată de problemele respiratorii – 21% şi problemele digestive – 16%.
     Reamintim în acest context faptul că ALOPEDI 0364-917 este serviciul de sfat medical telefonic de urgenţă al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, asigurat printr-o linie de gardă special dedicată acestuia. Medicii care deservesc acest call-center efectuează un triaj telefonic al urgenţelor pediatrice, asigurând sfaturi în situaţiile ce pot fi rezolvate la domiciliu, în cazul copiilor fără manifestări sugestive de boală severă. Evaluarea se face prin întrebări ce stabilesc gravitatea stării copilului respectiv precum şi momentul în care copilul are nevoie de consult medical faţă în faţă.
     Marele avantaj al acestui serviciu de telemedicină implementat de Spitalul de Copii din Cluj îl reprezintă economia de timp şi bani, respectiv confortul asigurat micuţilor pacienţi şi părinţilor acestora care nu mai sunt nevoţ să se deplaseze la medic decât în situaţiile în care acest lucru se impune cu necesitate. În acelaşi timp, ALOPEDI permite decongestionarea unităţii de primire a urgenţelor, aspect esenţial, în special în perioade cum a fost primul trimestru, în care riscul contractării unor infecţii, preponderent respiratorii, era destul de ridicat, în cazul în care copiii s-ar fi deplasat la UPU sau la camerele de gardă ale spitalelor.

 

Biroul de presă
2 aprilie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW