Deplasare in judet – analiza stare drum Rachitele – Ic Ponor

 Marţi, 11 august 2015, Preşedintele şi Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnii Mihai Seplecan şi Vákár István, s-au deplasat în teritoriu în vederea analizării, la faţa locului, a stării lucrărilor de modernizare a drumului turistic Răchiţele – Ic Ponor.

          În urma acestei vizite, conducerea forului administrativ judeţean nu s-a arătat foarte încântată de calitatea şi ritmul lucrărilor de asfaltare, atenţionând pe această cale atât constructorii cât şi diriginţii de şantier din cadrul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj asupra faptului că există probleme de calitate a lucrărilor şi că, în acest sens, trebuie luate măsuri de remediere a lucrărilor neconforme. Totodată, s-a constat că există probleme şi în ceea ce priveşte ritmul actual de lucru, întârzierile putând periclita finalizarea lucrărilor în termenul maxim de execuţie stabilit, respectiv până la data de 8 decembrie 2015.

          În urma deplasării în zona turistică Răchiţele – Ic Ponor s-a mai observat totodată şi necesitatea suplimentării efectivelor de muncitori şi a utilajelor pentru intrarea în graficul de execuţie în vederea realizării la termen a lucrărilor şi totodată atacarea întregii game de lucrări prevăzute în cadrul contractului, respectiv rigole, acostamente, parapeţi şi marcaje.

          “Este foarte important ca lucrările la acest drum turistic să continue într-un ritm mai alert. Acesta se situează în zona de munte, unde anotimpul rece se instalează mai repede, deci este important să folosim fiecare zi pe care o avem la dispoziţie. Totodată voi intensifica controlul la acest drum, prin deplasări periodice, pentru a mă asigura de faptul că şi calitatea lucrărilor este una corespunzătoare, deoarece vorbim de bani publici, care nu pot fi cheltuiţi pe lucrări neconforme. Neregulile observate vor fi sesizate şi vor fi luate măsuri dacă nu va fi respectată calitatea lucrărilora  declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan. 

 

            Date şi informaţii relevante

–       Lucrările vizează sectoarele de drum: DJ 108C de la km 61+830 până la km 78+400 şi DJ 763   de la km 35+130 până la 39+060;

–      Finanţarea investiţei este asigurată prin Programul Operaţional Regional (POR), din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul central de stat şi bugetul propriu. Costurile neeligibile vor fi acoperite de Consiliul Judeţean Cluj;

–      Echipa de implementare a proiectului este asigurată de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj;

Oferta declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică având ca obiect rest de execuţie lucrări pentru obiectivul „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor“ este cea depusă de ofertantul Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA – SC Cridov  SRL, cu o propunere financiară de 13.324.190,24 lei, fără TVA.

            Până la momentul de faţă au fost reabilitaţi 3,5 km din lungimea totală a DJ 108C şi DJ763 de 20,5 km. 

 

Biroul de presă

12 august 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW