Destinaţia Cluj „“ o prezenţă remarcată în cadrul celui mai mare târg de turism din lume

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Destinaţia Cluj – o prezenţă remarcată în cadrul celui mai mare târg de turism din lume

     Judeţul Cluj s-a numărat şi anul acesta printre destinaţiile relevante din România prezentate în cadrul standului naţional de la Târgul Internaţional de Turism ITB Berlin, cel mai mare târg internaţional de profil. 
      La fel ca şi în anii precedenţi, judeţul Cluj a reprezentat pentru publicul german o destinaţie extrem de interesantă din perspectiva turismului de tip city-break, cultural sau activ. Tuturor celor care au trecut pragul desk-ului de promovare a Clujului le-au fost oferite informaţii şi idei personalizate în vederea organizării unor viitoare sejururi şi circuite în inima Transilvaniei, punctându-se locaţii, obiective, zone de interes şi activităţi conexe, în funcţie de preferinţele şi aşteptările fiecărui vizitator în parte. Prin intermediul diverselor canale de informare şi promovare, judeţul Cluj i-a convins atât pe vizitatori, cât şi pe specialişti, că reuneşte un ansamblu de atracţii şi resurse capabile să atragă turişti şi să ofere o experienţă de neuitat.
     Ministerul Turismului a pus standul României de la ITB la dispozţa agenţiilor de turism, asociaţiilor de promovare, hotelierilor, centrelor de informare turistică sau operatorilor economici din domeniul turismului interesaţi să promoveze în Germania ofertele pentru România şi să contribuie la conturarea ţării ca destinaţie turistică competitivă la nivel european. Turismul viticol a fost în centrul atenţiei în cadrul Serii Româneşti, unde au fost prezentate vinuri din mai multe regiuni ale ţării, în timp ce gastronomia tradţonală a completat experienţa autentic românească de la standul României.
     În completarea prezentărilor de excepţie ale standurilor expozţonale aferente destinaţiilor individuale, ITB Berlin a organizat o serie de conferinţe, workshop-uri, concerte sau show-uri culinare. În acest context, reprezentanţii CNIPT Cluj au participat la o conferinţă axată pe tematica turismului smart, obţinând, astfel, informaţii şi sfaturi esenţiale în legătură cu abordarea şi aplicarea unor principii şi direcţii esenţiale în dezvoltarea unei destinaţii accesibile, sustenabile, digitalizate şi creative la nivel de experienţă turistică complexă.   Pentru Consiliul Judeţean şi CNIPT Cluj Târgul de Turism de la Berlin a reprezentat ultima manifestare de profil la care participă în acest an, scopul fiind acela de a convinge cât mai mulţi dintre potenţialii turişti care nu s-au decis încă în legătură cu destinaţia de vacanţă a anului 2019.
     Desfăşurându-se, anual, într-o locaţie de mari dimensiuni (Messe Berlin), pe o suprafaţă de 160.000 metri pătraţi, ITB Berlin a reprezentat şi în 2019 principalul forum de comunicare şi marketing turistic, precum şi cel mai mare pol turistic de servicii şi inovaţie din industria de călătorii.

Biroul de presă
11 martie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW