Două noi sate din apropierea Clujului urmează să fie racordate la reţeaua publică de apă a judeţului

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Două noi sate din apropierea Clujului urmează să fie racordate la reţeaua publică de apă a judeţului

 

     Consiliul Judeţean Cluj anunţă finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă potabilă a satelor Bădeşti şi Chidea din comuna Vultureni.
     Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a precizat faptul că, în perioada imediat următoare, Compania de Apă Someş va derula procedura de recepţie la terminarea lucrărilor în conformitate cu termenele şi prevederile legislaţiei în vigoare. Ulterior, în funcţie de cererile primite din partea utilizatorilor pentru avizarea racordării la reţea, echipe mobile ale operatorului de apă vor asigura branşarea promptă a gospodăriilor din cele două localităţi.
     Noul sistem de alimentare cu apă administrat de Compania de Apă Someş S.A a fost astfel proiectat şi dimensionat încât să asigure distribuirea apei potabile la toate cele peste 300 de gospodării existente în localităţile Bădeşti şi Chidea. Astfel, acesta include circa 4 km de conducte de aducţiune, 12,3 km de reţea de distribuţie, 126 de branşamente în Bădeşti şi 184 în satul Chidea, respectiv câte o staţie de pompare şi clorinare, dar şi un rezervor de înmagazinare a apei cu un volum de 87 mc.
     Derulate pe o perioadă de 15 luni, lucrările au avut o valoare totală de 3.035.000 de lei. Finanţarea a fost asigurată din Fondul de Întreţinere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de Compania de Apă Someş şi Consiliul Judeţean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investţi atrase de la Uniunea Europeană.
     Reamintim faptul că, până la realizarea acestei investţi, populaţia din cele două localităţi, agenţii economici şi obiectivele social-culturale erau alimentate cu apă exclusiv din surse locale, improvizate sau din fântâni individuale, săpate la mare adâncime, cu un debit redus şi fluctuant. Sursele de apă existente nu asigurau debitul necesar, cu atât mai mult cu cât acestea nu corespundeau cerinţelor de calitate privind apa potabilă, prevăzute de normativele naţionale şi europene în vigoare.

 

Biroul de presă
21 august 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW