Drum județean nou de ieșire de pe autostrada A3, care va ocoli localitățile Ciurila și Sălicea

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 COMUNICAT DE PRESĂ

 

Drum județean nou de ieșire de pe autostrada A3, care va ocoli localitățile Ciurila și Sălicea

O nouă rută de acces în municipiul Cluj-Napoca din Florești (zona Tăuți)

      

Urmare a solicitării venite din partea primarului comunei Ciurila, domnul Cristinel Popa, și a locuitorilor comunei, Consiliul Județean Cluj a înaintat către Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, o propunere de construire și finanțare a unui nou drum județean care să facă legătura între Autostrada A3 și Centura de sud a municipiului Cluj-Napoca, cu ocolirea localităților Ciurila și Sălicea.
Prin asigurarea accesului la acest nou drum județean, primăria Florești va putea asigura și legătura dintre satul Tăuți (comuna Florești) și centura de sud a municipiului.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am transmis această propunere către ADR NV și așteptăm, în cel mai scurt timp, o decizie de finanțare din partea CDR NV, organism decizional care coordonează procesul de dezvoltare regională în întreaga regiune. Acest drum va rezolva atât ambuteiajele care apar frecvent în zona Ciurila – Săvădisla cât, mai ales, va determina o decongestionare a traficului de pe DN 1 Gilău, cel mai aglomerat sector de drum din țară.

Acest nou drum județean va avea o lungime de aproximativ 14,5 km și va rezolva o parte din problemele de trafic din zona de vest a județului Cluj.

Valoarea preconizată a investiției este de 18.750.000 euro.

 

 Biroul de presă
25 iulie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW