Întâlnire oficialităţi Spania

COMUNICAT DE PRESĂ

Vineri, 11 iulie 2008, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a fost gazda unei delegaţii de oameni de afaceri şi oficialităţi din Spania, condusă de doamna Maria Isabel Lopez Chamosa, deputat de Barcelona în Parlamentul Spaniei şi de Rafael Merino Calderon, preşedinte ANEAC-FENEAC, Membru al Consiliului Superior al Siguranţei Traficului şi al Comitetului Naţional al Transportului din Ministerul de Interne. Din delegaţie au făcut parte şi oameni de afaceri care reprezintă un palier mai larg de interese economice din cadrul asistenţei medicale (dotări pentru ambulanţe), construcţii şi fabricarea unor echipamente speciale pentru autostrăzi.

În cadrul întâlnirii, oamenii de afaceri din Spania şi-au exprimat dorinţa de a colabora cât mai strâns cu autorităţile administraţiei publice ale judeţului Cluj în vederea identificării unor oportunităţi reale de investiţii în domeniile de interes pe care le reprezintă. Totodată, investitorii spanioli şi-au exprimat întreaga disponibilitatea de a pune la dispoziţia autorităţilor administrative clujene un set de proiecte de succes pentru accesarea fondurilor europene, precum şi expertiza necesară unui management performant al acestor proiecte, cunoscut fiind faptul că Spania este unul dintre statele Uniunii Europene caracterizate de un grad ridicat de absorbţie al fondurilor europene.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, şi-a reafirmat disponibilitatea în vederea organizării unor viitoare întâlniri cu reprezentanţii delegaţiei, întâlniri care să aibă drept scop aprofundarea relaţiei şi identificarea unor elemente concrete prin care să se valorifice, pe de o parte, potenţialul investiţional al comunităţii de afaceri din Spania, iar pe de altă parte, potenţialul de dezvoltare economică a judeţului Cluj.

Biroul de Presă,
11 iulie 2008

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW