Investţe pentru optimizarea reţelei de apă potabilă din satele Popeşti şi Coruşu

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Investţe pentru optimizarea reţelei de apă potabilă din satele Popeşti şi Coruşu

Compania de Apă „Someş”, operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a inţat procedurile de avizare a documentaţiei tehnice aferente unei noi investţi în reţeaua de apă, pentru o zonă aflată în apropierea municipiului reşedinţă de judeţ.

Necesitatea acesteia a rezultat ca urmare a faptului că satele Popeşti şi Coruşu din comuna Baciu au cunoscut în ultima perioadă o dezvoltare imobiliară accelerată, context în care numeroase imobile nou construite aflate pe partea stângă a drumului judeţean 105T, la cote superioare faţă de acesta, au întâmpinat probleme de intermitenţe în alimentarea cu apă, în special în orele de vârf de consum.

Astfel, investţa ce urmează a fi demarată urmăreşte optimizarea sistemului de alimentare cu apă în partea de nord-est a comunei Baciu. Aceasta vizează amplasarea unui grup de pompare în localitatea Popeşti precum şi realizarea unei conducte de transport a apei pe o lungime de 1.630 metri, care va fi amplasată pe marginea DJ 105T.

Fondurile necesare realizării acestei investţi vor fi asigurate din Fondul de Întreţinere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de Compania de Apă Someş şi Consiliul Judeţean Cluj în vederea derulării proiectelor edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investţi atrase de la Uniunea Europeană.

Perioada de implementare a acestei investţi ce va contribui la creşterea confortului şi la asigurarea de condţi igienico-sanitare optime este de aproximativ nouă luni de zile, lucrările urmând să debuteze după obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare.  

 

Biroul de presă
18 noiembrie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW