La nivelul judeţului Cluj se acţionează în vederea combaterii fenomenului de polei

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Ref.
La nivelul judeţului Cluj se acţionează în vederea combaterii fenomenului de polei

 

     Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii de marţi, 19 februarie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfăşurându-se, pe mai multe sectoare de drum, în condiţii specifice sezonului rece.
     De asemenea, din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate (minus 2 – minus 5 grade Celsius), mai multe drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei.
     În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de luni, 18 februarie, s-a acţionat, inclusiv revizii, pe 34 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenţia a fost realizată cu ajutorul a 17 utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi a acestei dimineţi se acţiona pe 7 drumuri judeţene, cu 2 utilaje. În urma acestor acţiuni, a fost folosită o cantitate de două tone de material antiderapant.
     Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi zona de munte, în cursul ultimelor 24 de ore s-a intervenit pe 3 sectoare de drumuri judeţene, cu 2 utilaje. În urma acestor acţiuni, a fost folosită o cantitate de 12 de tone de material antiderapant.
     În continuare, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.
     Intervenţiile pe drumurile judeţene sunt prioritizate de nivelurile de viabilitate, respectiv I, II, III şi IV în care se încadrează fiecare dintre acestea.

 

Biroul de presă
19 februarie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW