Lucrările de alimentare cu apă a satului Sălicea au intrat în linie dreaptă

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

 

Informare de presă
Lucrările de alimentare cu apă a satului Sălicea din comuna Ciurila au intrat în linie dreaptă

            Lucrările de aducţiunea de apă către comuna Ciurila, satul Sălicea, sunt în linie dreaptă.

            Miercuri, 16 octombrie 2019, încep lucrările din cadrul contractului ”Facilitarea alimentării cu apă a rezervorului de înmagazinare a apei din localitatea Sălicea şi a imobilelor din zona proiectului, branşamente”. Prin intermediul acestuia va fi realizată conducta de aducţiune în lungime de 3,85 km pentru alimentarea cu apă a rezervorului de 200 de mc din Sălicea.

Reţeaua de conducte de distribuţie în comuna Ciurila, în lungime totală de 15,7 km, este realizată aproape integral.

            Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe: „În cel mai scurt timp posibil vom finaliza aceste lucrări şi vom da apă potabilă cetăţenilor comunei Ciurila în anul acesta, aşa cum am promis”.

           Biroul de presă
        16 octombrie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW