Lucrările pentru creșterea siguranței pacienților Spitalelor de Recuperare și Boli Infecțioase, aproape de finalizare. Stadiul fizic cumulat al investiției de 33,5 milioane de lei, din fonduri europene, este de 94%

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Lucrările pentru creșterea siguranței pacienților Spitalelor de Recuperare și Boli Infecțioase, aproape de finalizare

Stadiul fizic cumulat al investiției de 33,5 milioane de lei, din fonduri europene, este de 94%

Lucrările ce vizează creșterea siguranței pacienților internați în Spitalul de Recuperare și Spitalul de Boli Infecțioase, unități sanitare subordonate Consiliului Județean Cluj, și derulate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, înaintează în ritm susținut.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne apropiem cu pași repezi de finalizarea unei investiții extrem de importante pentru protejarea vieții și a sănătății persoanelor spitalizate. Ne dorim să contribuim la asigurarea unui climat optim de realizare a actului medical, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate, în condiții de siguranță și confort.”

Lucrările derulate la Spitalul Clinic de Recuperare înregistrează un progres de 95%. Printre operațiunile cel mai recent finalizate, majoritatea la nivelul corpului A, se numără noi instalații de distribuție a energiei electrice, de iluminat și iluminat de siguranță, de compensare a puterii reactive și protecție împotriva șocurilor, precum și alimentarea de rezervă cu energie electrică la demisol și etajele 9-10.
Totodată, a fost instalat un nou sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu la demisol și etajele 9-10, precum și un sistem nou de semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației de oxigen la etajul 9. Nu în ultimul rând, a fost amenajată platforma pentru grupul electrogen și a fost instalat acest echipament.
La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase lucrările au fost realizate în proporție de 93%. Unele dintre cele mai recente operațiuni finalizate au constat în refacerea tavanelor false și montarea instalației de ventilare și tratare a aerului la demisolul și parterul corpului A1, precum și instalarea traseului pentru tubulatura de ventilație pe fațadele corpurilor A1 și A2.
În valoare de peste 33,5 milioane de lei, proiectul european câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Biroul de presă
27 noiembrie 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW