Muzeul Etnografic, premiat la Salonul National de Restaurare

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a participat în perioada 26 – 29 octombrie 2015, la Salonul Naţional de Restaurare, eveniment organizat de Muzeul Olteniei din Craiova.

În cadrul acestei expoziţii au fost prezentate peste 200 de obiecte din patrimoniul mai multor muzee din ţară. Din colecţia Muzeului Etnografic al Transilvaniei au fost expuse: un cimpoi şi patru casete de lemn policrom, din cele 20 restaurate în perioada martie-iulie 2015. Aceste casete au fost pictate în anul 1751 de către Laurenţiu Umling şi au făcut parte din tavanul Bisericii Reformate din Vechea. 

            În cadrul manifestării ,,Restaurarea patrimoniului – identitate culturală 1975-2015” au fost evidenţiate nu doar piesele de patrimoniu restaurate, ci şi cele mai noi tehnici şi materialele folosite pentru investigarea, conservarea şi restaurarea operelor de artă.

            Munca restauratorilor care îşi desfăşoară activitatea la Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost premiată, aceştia obţinând Marele premiu la secţiunea Lemn. Lemn policrom. Echipa a fost formată din: Maria Juravle, Mioara Mihaela Sîntiuan, Dana Benkara, Emanuel Nicula Andreica şi, nu în ultimul rând, Ioan Butnariu.

            „Ţin să îi felicit în mod deosebit pe aceşti „doctori de obiecte vechi”, veritabili salvatori şi păstrători ai patrimoniului nostru naţional şi ai valorilor autentice. Priceperea şi dăruirea de excepţie pe care le pun în slujba actului artistic de restaurare şi conservare a acestor comori îi fac mai mult decât demni de laudă şi de respectul nostru, al tuturor”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.      

 

Biroul de presă

5 noiembrie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW