Noi facilităţi on-line pentru clienţii Companiei de Apă „Someş”

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Noi facilităţi on-line pentru clienţii Companiei de Apă „Someş”

 

Din dorinţa de a veni în întâmpinarea nevoilor clujenilor, mai ales în contextul pandemiei de Covid-19 şi al măsurilor de distanţare socială impuse, Consiliul Judeţean Cluj şi Compania de Apă „Someş” au extins şi îmbunătăţit funcţionalităţile aplicaţiei web „MyCAS – #StauAcasa”, disponibilă pe website-ul www.casomes.ro.   

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Încurajăm toţi beneficiarii Companiei de Apă Someş să utilizeze noua platformă on-line, avantajele fiind multiple. Fără a mai fi nevoţ să se deplaseze la sediile Companiei, clujenii vor câştiga atât la capitolul siguranţă cât şi în ceea ce priveşte timpul economisit, putând plăti serviciile, obţine avizele necesare sau încheind contracte online, extrem de uşor”.

Dacă până în acest moment clienţii operatorului de apă puteau utiliza platforma informatică exclusiv pentru vizualizarea şi plata on-line a facturilor pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare, aceştia au de acum posibilitatea gestionării, de la distanţă, a relaţiei contractuale, prin:

  • contractarea on-line a serviciului de alimentare cu apă şi/sau de canalizare, (transmiterea documentaţiilor în vederea încheierii/ transferului contractelor şi rezilierea contractelor);

  • obţinerea on-line a avizelor tehnice;

  • solicitarea on-line a recepţiilor tehnice.

Aplicaţia dispune şi de o versiune dedicată telefoanelor mobile inteligente, cu aceeaşi denumire, care poate fi descărcată gratuit din magazinele App Store şi Google Play.
Într-o primă etapă, noile funcţionalităţi sunt disponibile pentru utilizatorii din municipiul Cluj-Napoca şi zona rurală arondată, urmând ca, ulterior, acestea să fie extinse şi pentru beneficiarii din celelalte sucursale ale Companiei de Apă „Someş” din judeţele Cluj şi Sălaj.

 

Biroul de presă
10 martie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW