Noul Ambasador al Regatului Danemarcei în România, în vizită la Consiliul Județean Cluj

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Noul Ambasador al Regatului Danemarcei în România, în vizită la Consiliul Județean Cluj

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a primit vineri, 14 octombrie a.c., vizita Excelenței Sale, domnul Uffe A. Balslev, noul Ambasador al Regatului Danemarcei în România.
Întâlnirea a avut drept scop dezvoltarea relațiilor de cooperare precum și identificarea unor modalități de consolidare a prezenței investitorilor danezi în această zonă şi impulsionarea schimburilor comerciale.

Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj: „Suntem mai mult decât interesați să atragem investitori danezi și să învățăm cât mai mult din experiența pozitivă a acestui stat. Dorința noastră este aceea de a identifica și derula proiecte de interes reciproc, care să contribuie considerabil la dezvoltarea județului şi la întărirea relațiilor de colaborare dintre cele două părți.”

Cu ocazia întrevederii ce a avut loc la sediul forului administrativ județean, oficialului străin i-au fost oferite informații atât despre județul Cluj, potențialul economic și investițional al acestuia, cât și despre modul de organizare și funcționare a instituției și principalele proiecte aflate în derulare.
În acest context, vicepreședintele Marius Mînzat a prezentat oportunitățile oferite de Parcurile Industriale administrate de Consiliul Județean prin intermediul Tetarom S.A., multiplele facilități pe care acestea le oferă agenților economici, precum și investițiile în infrastructura sanitară gestionate de forul administrativ județean, și anume Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul de Transplant Multiorgan.
De asemenea, vicepreședintele instituției a vorbit despre unele dintre entitățile aflate în subordine, precum și despre Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii.
La rândul său, E.S. Uffe A. Balslev, aflat pentru prima dată la Cluj, și-a manifestat întreaga deschidere pentru facilitarea cooperării, în special în domeniile IT, agricol, medical, farmaceutic și serviciile de utilități publice.

Biroul de presă
14 octombrie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW