O nouă etapă importantă în proiectul de peste €355 de milioane privind extinderea reţelelor de apă şi canalizare

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

 

INFORMARE DE PRESĂ

O nouă etapă importantă în proiectul de peste 355 de milioane de euro privind extinderea reţelelor de apă şi canalizare

 

Vineri, 16 octombrie a.c., a fost semnat contractul de servicii privind asistenţa tehnică pentru supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului major de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj. Acesta este parte integrantă a Programului de investţi finanţat din fonduri europene, în valoare de 355,6 milioane de euro, implementat de Compania de Apă Someş S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Judeţean Cluj este acţionar majoritar.

Alin Tişe, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Am acordat întreaga atenţie necesară acestui contract întrucât dorim să ne asigurăm că lucrările executate în cadrul mega-proiectului din fonduri europene vor fi de cea mai bună calitate, conforme cu cele mai exigente standarde şi normative în domeniu. În mod obligatoriu, acestea vor trebui realizate cu cele mai bune materiale şi doar cu personal calificat”.

Obiectivul contractului, în valoare de 27.433.500 lei fără T.V.A., îl reprezintă supervizarea tehnică a celor 25 de contracte de lucrări şi a unui contract de furnizare de produse, derulate în cadrul proiectului privind extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în judeţele Cluj şi Sălaj.
Societăţii câştigătoare a acestui contract îi revine obligaţia de a verifica în teren, în toate cele 174 de localităţi incluse în proiect, dacă lucrările sunt executate conform obiectivelor asumate. De asemenea, aceasta va trebui să verifice dacă lucrările se încadrează în bugetul aprobat al proiectului precum şi dacă antreprenorii folosesc personal profesionist autorizat şi cu experienţă în implementarea acestor categorii de lucrări.  

Biroul de presă
16 octombrie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW