Opt noi localități din comunele Mica și Unguraș vor beneficia de apă potabilă

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

COMUNICAT DE PRESĂ 

 

A fost finalizată cea de-a doua investiție pe apă finanțată în cadrul mega-proiectului european

 Opt noi localități clujene vor beneficia de apă potabilă

 

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a participat marți, 5 iulie a.c., alături de primarii comunelor clujene Mica și Unguraș și de conducerea Companiei de Apă Someș S.A., la ceremonia de finalizare a contractului de lucrări privind “Extinderea rețelelor de alimentare cu apă în UAT: Unguraș și Mica”.

În valoare totală de 38.378.163 lei, investiția a vizat înființarea de rețele de distribuție a apei în opt localități componente ale sub-sistemului de alimentare cu apă Dej: Mica, Dâmbu Mare, Sânmărghita, Mănăstirea, Nireș, Unguraș, Batin și Valea Ungurașului.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: „La doi ani de la semnarea contractului de lucrări și de la debutul efectiv pe teritoriul județului Cluj al acestui mega-proiect european, declarăm astăzi încheiate lucrările de alimentare cu apă potabilă pentru cele opt localități din comunele Unguraș și Mica. În total, au fost înființați peste 84 de km de noi rețele de apă”.

Principalele lucrări executate în cele cinci sate arondate comunei Mica au constat în extinderea rețelei de apă pe aproximativ 57,7 km și în edificarea a trei stații de pompare și trei gospodării de apă. De asemenea, în cele trei sate ale comunei Unguraș au fost realizate noi rețele de apă pe o lungime de 26,4 km, respectiv o stație de pompare și o gospodărie de apă, complet noi. Totodată, au fost reabilitate trei gospodării de apă formate din rezervoare cu capacitatea de până la 130 mc, împreună cu stațiile de clorinare aferente.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Mînzat:Circa 6200 de locuitori din aceste localități învecinate cu municipiul Dej vor beneficia de o apă potabilă de calitate, furnizată în sistem centralizat. În acest fel, problemele generate de alimentarea cu apă sunt de domeniul trecutului”.

 

Biroul de presă
5 iulie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW