Park & Ride-ul de lângă Aeroport prinde contur

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă

Park and Ride-ul de lângă Aeroport prinde contur
Finanţarea multianuală de peste 62 de milioane de lei a fost aprobată de Consiliul Judeţean

             „Park and Ride”, una dintre cele mai importante investţi ale Consiliului Judeţean Cluj în domeniul decongestionării traficului şi a stimulării mobilităţii urbane, va fi finanţat din bugetul instituţiei, printr-o alocare multianuală.
            Astfel, în cadrul şedinţei ordinare de marţi, 30 iunie a.c., consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre inţat de vicepreşedintele Marius Mînzat privind modalitatea de finanţare a obiectivului „Park and Ride” şi indicatorii tehnico-economici ai investţei care va fi localizată pe strada Traian Vuia, în vecinătatea aeroportului clujean.
            În ceea ce priveşte finanţarea acestei facilităţi, Consiliul Judeţean Cluj va aloca un buget total, multianual, în valoare de 62.306.236 lei cu TVA inclus. Din această sumă, minim două milioane de lei vor fi alocaţi în cursul acestui an, minim 25 de milioane în anul 2021, iar diferenţa va fi repartizată în anul 2022, când obiectivul urmează a fi finalizat.

                                                                     *     *     *

             În ceea ce priveşte lucrările propriu-zise, vor fi amenajate: un sens giratoriu de mare viteză cu „turbo-giraţie”, un acces rutier rapid din drumul naţional printr-o bandă de decelerare, un terminal tip „autogară” care va adăposti spaţii de aşteptare călători acoperite, zone de servicii publice, copertine acoperite pentru autobuze, o parcare cu un număr total de peste 860 de locuri, opt peroane pentru autobuze, o staţie de transport pentru transfer rapid, trotuare pietonale, o staţie de bike sharing cu dotările şi infrastructura aferentă, piste pentru biciclete, staţii de încărcare autoturisme electrice, locuri dedicate în exterior pentru car-sharing, semnalizări orizontale şi verticale pe întreg tronsonul, spaţii verzi perimetrale, etc.
            Prin implementarea acestei investţi Consiliul Judeţean Cluj doreşte să sprijine politica de descurajare a transportului cu autoturismul personal şi orientarea către moduri sustenabile de transport – transport public, mersul cu bicicletă, mersul pe jos. Utilizarea parcării de mari dimensiuni de către cetăţenii care ajung în Zona Metropolitană Cluj-Napoca va determina o scădere a numărului de deplasări în zona centrală cu autoturismul şi folosirea, în schimb, a sistemului de transport public. Se preconizează ca interconectarea acestor facilităţi să reducă traficul în întreaga zona estică a Municipiului Cluj-Napoca, în special pe ruta str. Aurel Vlaicu – Piaţa Mărăşti. Pe lângă avantajele evidente legate de decongestionarea traficului, „Park and Ride” va determina o scădere a presiunii pe locurile de parcare existente în municipiu şi, bineînţeles, o reducere a emisiilor de dioxid de carbon şi a celorlalte emisii poluante generate de traficul rutier.
            Prin intermediul acestei noi facilităţi, Consiliul Judeţean Cluj se aliniază unei bune parcitci europene, parcările de tip ,,park&ride” funcţionând deja cu succes în numeroase oraşe de pe continent. Situate la intrările principale, acestea le permit şoferilor din alte localităţi să îşi parcheze autovehiculele personale şi să folosească transportul în comun pentru a ajunge în zona centrală. 

  Biroul de presă
   30 iunie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW