Patru comune din zona de munte a județului Cluj vor fi alimentate cu apă potabilă

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Patru comune din zona de munte a județului Cluj vor fi alimentate cu apă potabilă

Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind alimentarea cu apă în comunele Călățele, Mănăstireni, Râșca și Beliș din sursa orașului Huedin.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Este un pas important pe care îl facem în vederea alimentării cu apă a zonei de munte. Prin intermediul acestei investiții, care reprezintă o prioritate a Consiliului Județean, vom contribui la creșterea calității vieții locuitorilor, precum și la dezvoltarea și creșterea atractivității investiționale și turistice a acestui întreg areal.”

Astfel, vor fi realizate conducte de alimentare cu apă cu o lungime totală de peste 52,3 km, 7 stații de pompare a apei și 5 rezervoare de înmagazinare. Atât funcționarea rezervoarelor, cât și a stațiilor de pompare, va fi automatizată și monitorizată, inclusă în sistemul SCADA al Companiei de Apă „Someș” S.A.
Valoarea totală estimată a investiției este de 24.580.213,81 lei, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind data de 21 septembrie 2023, ora 15.00.

Biroul de presă
31 august 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW