Patru noi localităţi clujene vor beneficia de gaze naturale

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Patru noi localităţi clujene vor beneficia de gaze naturale

 

Consiliul Judeţean Cluj a emis autorizaţia de construire în vederea executării lucrărilor de înfiinţare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale în patru sate ale comunei Mociu, respectiv Ghirişul Român, Turmaşi, Boteni şi reşedinţa Mociu.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Introducerea gazului va spori atractivitatea acestor localităţi, din punct de vedere investţonal, iar confortul locuitorilor va creşte semnificativ. Tocmai de aceea, vom acorda tot sprijinul necesar procesului de extindere a reţelelor de alimentare cu gaze naturale a satelor din judeţul Cluj”.

În prezent, pe raza acestei comune, cu excepţia unei porţiuni din satul Crişeni, nu există o reţea de gaze naturale, locuitorii folosind pentru încălzirea locuinţelor şi prepararea apei calde combustibili solizi, lemne şi cărbuni, dar şi butelii cu gaz lichefiat, plite şi, pe alocuri, panouri solare.
Astfel, sistemul de distribuţie a gazelor naturale existent pe teritoriul comunei Frata va fi extins spre nord, prin satul Crişeni, către celelalte patru sate componente ale comunei Mociu, vizate în această etapă. Noul sistem de distribuţie a gazelor naturale se va întinde pe o lungime de aproape 42 de km şi va cuprinde 874 de racorduri la consumatori.
Investţa este prevăzută a fi realizată din fonduri europene, în urma demersurilor realizate în acest sens de Primăria Mociu. Pe parcursul acestui an va avea loc pregătirea documentaţiilor tehnice şi a cererii de finanţare urmând ca, începând cu anul viitor, după aprobarea proiectului, să fie demarată licitaţia pentru execuţia lucrărilor. În cea de-a doua etapă Primăria Mociu va pregăti documentaţiile tehnico-economice pentru introducerea gazelor naturale şi în celelalte sate ale comunei, respectiv în Chesău, Crişeni, Falca, Roşieni şi Zorenii de Vale.

 

Biroul de presă
12 aprilie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW