Peste 1.000 de persoane cu COVID-19, investigate în centrele de evaluare amenajate la spitale subordonate CJ Cluj

sigla Consiliul Județean Cluj frame Consiliul Juețean Cluj
Peste 1.000 de persoane cu COVID-19, investigate în centrele de evaluare amenajate la spitale subordonate CJ Cluj

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ


Peste 1.000 de persoane cu COVID-19, investigate în centrele de evaluare amenajate la spitale subordonate CJ Cluj

Președintele Consiliului Județean, domnul Alin Tișe, a realizat, împreună cu reprezentații Spitalului de Boli Infecțioase și ai Spitalului de Urgență pentru Copii, o analiză a activității derulate în cadrul centrelor de evaluare a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 care funcționează la nivelul celor două instituții sanitare din subordinea forului administrativ județean.
S-a constatat, astfel, că de la debutul activității celor două centre, la sfârșitul lunii ianuarie, și până la jumătatea lunii martie a.c., au fost evaluate nu mai puțin de 1.147 de persoane. Dintre acestea, doar 24 de pacienți au necesitat internare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Profesionalismul echipelor medicale din spitalele noastre s-a făcut, încă o dată, remarcat, iar centrele de evaluare și-au dovedit utilitatea. Felicit întregul personal pentru efortul depus pe durata pandemiei, care încă își face simțită prezența, și le doresc tuturor celor implicați în lupta cu acest virus multă putere de muncă în continuare.”

Informații suplimentare, detalii referitoare la modalitățile de programare și condițiile care trebuie îndeplinite sunt disponibile pe paginile web ale celor două spitale, respectiv www.infectioasecluj.ro și www.spitcocluj.ro.

Biroul de presă
23 martie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW