Peste 32 de milioane de euro pentru introducerea sau modernizarea reţelei de apă potabilă în 21 de localităţi din zona municipiului Dej, inclusiv

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Peste 32 de milioane de euro pentru introducerea sau modernizarea reţelei de apă potabilă în 21 de localităţi din zona municipiului Dej, inclusiv

 

     Proiectul mamut din fonduri europene nerambursabile câştigat la sfârşitul anului 2018 de Compania de Apă Someş SA, societate al cărei acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Cluj, în valoare de peste 355,6 milioane de euro, înaintează în ritm alert, acesta aflându-se în diferite etape corespunzătoare procedurii de licitaţie a lucrărilor de execuţie.
     În ceea ce priveşte zona Dejului, lucrările ce se vor realiza în acest areal în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, în perioada 2014-2020” au o valoare totală cumulată estimată de 32.331.495 euro. Execuţia acestora este structurată pe patru contracte-loturi de lucrări, dintr-un total de 34, cât numără întreaga investţe.
     Cel mai avansat contract care se derulează pe teritoriul judeţului Cluj este, în acest moment, cel identificat în documentaţiile tehnico-economice ale proiectului ca având nr. 4, contract pentru care Consiliul Judeţean Cluj a emis deja Autorizaţia de construire. 
     Totodată, documentaţia de atribuire a acestui contract a fost recent trimisă Agenţiei Naţionale pentru Achizţi Publice în vederea încărcării în sistemul electronic de licitaţii SICAP. Acest contract, a cărui valoare estimată este de 13.680.327 de euro, prevede, în principal, realizarea a aproximativ 100 de km de noi reţele de distribuţie a apei potabile şi de canalizare, respectiv de edificare a cinci noi staţii de pompare, lucrările urmând a fi realizate în nu mai puţin de cinci localităţi: municipiul Dej, satele Bobâlna, Oşorhel şi Vâlcele (comuna Bobâlna) şi comuna Recea Cristur.
    
În ceea ce priveşte Contractele de lucrări 12, 13 şi 25, prin intermediul cărora se va introduce apă potabilă, respectiv se vor moderniza reţele de apă şi canalizare în nu mai puţin de 16 localităţi învecinate municipiului Dej, acestea se găsesc în diferite etape de obţinere a autorizaţiilor de construire şi de finalizare a documentaţiilor de atribuire în vederea publicării lor în SICAP.
     Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Ceea ce ne dorim este ca toate contractele de lucrări aferente acestui proiect din fonduri europene, unicat la nivelul operatorilor de servicii din România din punctul de vedere al valorii sale, să parcurgă cât mai rapid procedurile impuse de lege. Ne propunem, astfel, ca perioada cuprinsă între publicarea documentaţiei şi semnarea contractului să nu depăşească şase luni”.
     Reamintim în acest context faptul că principalele categorii de lucrări de utilităţi publice ce se vor realiza în zona Dej şi care vor duce la un procent de racordare la sistemul public de alimentare cu apă potabilă extrem de aproape de 100%, sunt următoarele: 191 de  km de noi reţele de distribuţie a apei potabile, 15 noi staţii de pompare a apei potabile şi a celei uzate, 11 noi staţii de clorinare, 73 de km de noi conducte de canalizare, 12 rezervoare de înmagazinare a apei din care nouă absolut noi, o staţie de epurare a apelor uzate, etc.

 

Biroul de presă
17 iulie 2019

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW