Președintele Consiliului Județean Cluj va acorda audiențe săptămânale la sediul Consiliului Județean

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Președintele Consiliului Județean Cluj va acorda audiențe săptămânale la sediul Consiliului Județean

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, aduce la cunoștința tuturor persoanelor interesate noul program de audiențe în format fizic, față în față, la sediul instituției.
Astfel, începând din data de 5 septembrie a.c., în fiecare zi de luni, timp de două ore –  13.00 – 15.00, președintele Alin Tișe va acorda audiențe clujenilor care doresc să îi aducă în atenție diverse propuneri ori să îi prezinte, personal, problemele și nevoile specifice cu care se confruntă.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este important să avem o comunicare eficientă cu membrii comunității și, astfel, să le cunoaștem dorințele și solicitările. Dialogul cu cetățenii are o contribuție semnificativă în procesul decizional, hotărârile pe care le vom lua urmând a fi unele adaptate, menite să răspundă exact nevoilor exprimate și inițiativelor prezentate.”

Audiențele susținute la sediul instituției, de pe Calea Dorobanților nr. 106, se alătură celor derulate în județ în cadrul programului „Audiențe în teritoriu” precum și celorlalte modalități de interacțiune cu cetățenii, aceștia putând în continuare să îi aducă la cunoștință problemele cu care se confruntă prin intermediul petițiilor, în format letric sau online – pe site-ul www.cjcluj.ro precum și prin e-mail la adresele infopublic@cjcluj.ro sau cabinetpresedinte@cjcluj.ro.

Biroul de presă
30 august 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW