Programul de operare al noilor curse de transport în comun către Bonţida şi Cara

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Ref.: Programul de operare al noilor curse de transport în comun către Bonţida şi Cara

     Reunit în şedinţă ordinară miercuri, 31 octombrie 2018, Consiliul Judeţean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre privind atribuirea a două noi licenţe de traseu pentru transportul public de persoane prin curse regulate.
     Astfel, începând cu perioada imediat următoare vor fi operate noi curse în direcţiile Cluj-Napoca – Bonţida, respectiv Cluj-Napoca – Cara, câştigătorii licenţelor de transport pe aceste două rute fiind FANY PRESTĂRI SERVICII SRL pentru prima destinaţie şi MENGI PREST TRANS SRL, pentru localitatea Cara.
     ,,Îi asigur pe toţi clujenii că vom continua să facem ceea ce ţine de noi pentru a asigura un transport în comun care să acopere o arie cât mai mare a judeţului. În acest fel venim în sprijinul locuitorilor judeţului şi a nevoii lor fireşti de deplasare între diferitele localităţi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
     În ceea ce priveşte programul după care vor fi operate aceste două noi curse, acesta este următorul:

CLUJ-NAPOCA – BONŢIDA

  • 4:35, 6:55 – de luni până sâmbătă

  • 16:15 – zilnic, de luni până duminică

BONŢIDA – CLUJ-NAPOCA

  • 5:45, 14:00 – de luni până sâmbătă

  • 17:25 – zilnic, de luni până duminică

CLUJ-NAPOCA – CARA

  • 4:30, 5:30, 6:30, 11:00, 14:30, 15:30, 17:00, 18:30 – de luni până vineri

  • 5:00, 7:00, 15:15 – numai sâmbăta

  • 9:00, 17:00 – numai duminica

CARA – CLUJ-NAPOCA

  • 5:00, 6:00, 7:00, 12:00, 15:00, 16:30, 18:00, 19:00 – de luni până vineri

  • 6:00, 8:00, 17:00 – numai sâmbăta

  • 10:30, 18:30 – numai duminica

     Reamintim faptul că necesitatea introducerii acestui tip de transport public în comun spre localitatea clujeană Cara a fost justificată de desfiinţarea, în zona respectivă, a transportului feroviar, fapt în urma căruia cetăţenii s-au confruntat cu mari dificultăţi în ceea ce priveşte transportul către Cluj-Napoca sau numeroase alte locaţii unde erau nevoţ să se deplaseze.
     De asemenea, pentru ca numeroşii locuitori ai comunei Bonţida să aibă în continuare acces la transportul în comun şi să nu fie afectaţi de decizia fostului operator de a renunţa la acest traseu, s-a luat decizia ca ruta să fie atribuită unui nou operator. Acesta va efectua curse regulate spre una dintre cele mai cunoscute comune clujene, acolo unde se desfăşoară anual unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică şi care a început să îşi consolideze statutul de pol de atracţie turistică în urma proiectelor de reabilitare şi punere în valoare a castelelor Banffy din Bonţida şi Răscruci, acesta din urmă derulat de Consiliul Judeţean Cluj cu fonduri europene.

 

Biroul de presă
31 octombrie 2018

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW