EXTINDEREA, MODERNIZAREA ȘI DOTAREA AMBULATORIULUI SPITALULUI CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ETAPA 1 – COD SMIS 354254
MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE (MIPE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate și Unitatea Administrativ Teritorială Județul Cluj, în calitate de Beneficiar, au semnat contractul de finanțare nr. 68158 pentru proiectul „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase etapa 1”, cod SMIS 354254, depus spre finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Sănătate, Titlu apel ”Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor implicate în implementarea de programe de screening (regiuni mai puțin dezvoltate), Obiectivul de politică: O Europă mai socială, Prioritatea P 1 Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive, Obiectiv specific RSO4.5: Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR).
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității serviciilor de asistență medicală în cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, prin îmbunătățirea serviciilor preventive și prin implementarea de programe de screening pentru combaterea cancerului.
Obiectivul specific al proiectului este îmbunătățirea serviciilor care vizează programele de prevenire și de screening prin extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.
Proiectul înglobează lucrări de extindere pe verticală a corpului A în vederea amenajării spațiilor medicale necesare activităților de screening și prevenție.
Extinderea va avea o suprafață construită de 679,80 mp, este o extindere parțială din structura metalică care va cuprinde cabinete, săli de tratament și saloane ce deservesc specialitățile implicate în screening. Prin realizarea extinderii se dorește creșterea calității serviciilor printr-o amenajare modernă cu spații ergonomice aerisite și luminoase și acces la o terasă înierbată cu mobilier urban și spațiu de joacă. De asemenea pentru furnizarea unui serviciu medical complet se propune achiziția unui RMN de 1,5 to de cea mai avansată generație.
Valoarea totală a proiectului: 23.082.103,27 lei
Valoare totala eligibila a proiectului incl. TVA eligibil: 20.292.400,00 lei
Valoare eligibila nerambursabilă din partea FEDR/FSE+FCE: 17.248.540,00 lei
Valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 2.638.012,00 lei
Valoare cofinanțare eligibilă beneficiar: 405.848,00 lei
Valoare totală neeligibilă a proiectului include TVA neeligibil: 2.789.703,27 lei
Perioada de implementare 32 de luni (28.05.2026 – 28.01.2029)
