Modernizarea şi extinderea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj

Dezvoltarea şi extinderea Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj

 

     Conştientizând rolul pe care Aeroportul îl are în ceea ce priveşte dezvoltarea economico-socială a judeţului şi a întregii regiuni de Nord-Vest a ţării, unul dintre programele prioritare ale Consiliului Judeţean Cluj a vizat, în mod continuu, dezvoltarea şi extinderea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu“ Cluj.

      

     Urmare a investţilor masive derulate de Consiliul Judeţean, pe parcursul anilor, la acest obiectiv subordonat de o importanţă strategică, Aeroportul clujean a cunoscut o creştere constantă, consolidându-şi rolul de nod aeroportuar regional, al doilea ca mărime al ţării şi cel mai mare dintre aeroporturile administrate de autorităţile locale.
     În ceea ce priveşte investţile în infrastructura aeroportuară, cele care au asigurat dezvoltarea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj şi consacrarea lui ca un important nod aeronautic regional, acestea sunt cele referitoare la :
     – construcţia Terminalelor de pasageri sosiri şi pasageri plecări,
     – extinderea platformei pentru parcarea aeronavelor,
     – construcţia Corpului de legătură între Terminale,
     – construcţia uzinei electrice şi a centralei termice,
     – construcţia unei clădiri pentru mijloacele handling aeroportuare şi PSI,
     – achizţa de noi echipamente de securitate,
     – achizţa de noi echipamente de balizaj,
     – construirea noii piste de decolare-aterizare de 2100 de m, etapa I din proiectul de realizare a pistei de 3500 de m.
    – diversificarea şi dezvoltarea facilitaţilor pentru pasageri prin implementarea unui nou sistem de acces şi management al parcării şi construcţia unui sens giratoriu la intrarea în Aeroport.

     În prezent, luând în considerare numărul total de pasageri înregistraţi în cursul anului 2017, de circa 2,7 milioane de pasageri, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu“ Cluj se situează pe locul 1 între aeroporturile regionale din România, respectiv pe locul 2 în topul naţional al aeroporturilor, după Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
     Astfel, de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj sunt operate în momentul de faţă nu mai puţin de 48 de destinaţii regulate interne şi internaţionale, asigurându-se conexiuni directe cu 21 de ţări din Europa şi din Orientul Mijlociu precum şi 10 zboruri charter spre cele mai importante destinaţii turistice.

           

     Evoluţia pe care a cunoscut-o aeroportul clujean de-a lungul timpului a contribuit esenţial la conectarea zonei de Nord-Vest a ţării la marile huburi europene, conexiune care şi-a adus aportul la o dezvoltare susţinută atât a mediului economic, cultural, turistic, medical cât şi universitar din judeţul Cluj. Desigur, intenţia Consiliului Judeţean Cluj este de a sprijini şi în continuare dezvoltarea şi extinderea Aeroportului, astfel încât acest veritabil catalizator al dezvoltării economice locale să îşi consolideze pozţa de lider regional în domeniul aeroportuar.

           

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW