Renumita fabrică de încălţăminte Clujana a ieşit din insolvenţă

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă   
Renumita fabrică de încălţăminte Clujana a ieşit din insolvenţă

            Clujana S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Judeţean Cluj deţine calitatea de acţionar majoritar, a primit din partea Tribunalului Specializat Cluj, decizia favorabilă privind închiderea procedurii generale a insolvenţei şi reinserţia societăţii în activitatea economică.
            Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că, odată cu ieşirea din insolvenţă, una dintre cele mai renumite şi de tradţe fabrici de încălţăminte româneşti este pregătită să concureze din nou, de la egal la egal, cu celelalte companii de profil de pe piaţă, nemaifiind supusă rigorilor legii insolvenţei. La această salvare a brandului clujean o contribuţie semnificativă a avut-o inclusiv sprijinul acordat de acţionarul majoritar, Consiliul Judeţean Cluj.
            Decizia instanţei survine unui efort concertat depus atât de către Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de acţionar şi creditor, cât şi de către societatea Clujana care, pe parcursul ultimelor luni, au reuşit să ducă la îndeplinire măsurile stabilite în baza planului de reorganizare realizat de administratorul judiciar şi aprobat de adunarea generală a creditorilor. Astfel, pe lângă faptul că societatea Clujana S.A. a reuşit să achite datoriile acumulate de a lungul timpului, aceasta a reuşit să-şi crească semnificativ volumul vânzărilor de produse sub brand propriu. Acest lucru s-a realizat atât prin cele două magazine proprii din Cluj-Napoca cât şi prin intermediul celor care îi comercializează produsele în alte municipii reşedinţă de judeţ cum sunt Oradea, Bistriţa sau Sibiu. Tot în aceeaşi perioadă, Clujana S.A. a lansat şi magazinul online propriu: https://shop.clujanacluj.com/, magazin care se bucură de un real interes în rândul clienţilor. 
            Ulterior ieşirii din procedura insolvenţei, conducerea companiei va fi preluată de către Consiliul de Administraţie al Clujana S.A., care va numi o conducere executivă. Practic, din acest moment, deciziile strategice ale fabricii nu vor mai trebui să treacă prin filtrul administratorului judiciar, al creditorilor şi al judecătorului-sindic, fapt ce creează premisele implementării unei strategii care să ducă la consolidarea companiei şi la creşterea în piaţă a brandului Clujana.  

Biroul de presă
13 februarie 2020

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW