Reţea nouă de distribuţie a apei potabile în comuna Mica

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Reţea nouă de distribuţie a apei potabile în comuna Mica

 

      Urmare a implementării de către Compania de Apă „Someş” S.A. şi Consiliul Judeţean Cluj a proiectului mamut de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, comuna Mica va beneficia, în cel mai scurt timp posibil, de o reţea nouă de distribuţie a apei potabile.
     Astfel, în baza contractului de lucrări numărul 13, în satele Mănăstirea, Mica, Nireş, Dâmbu Mare, Sânmărghita vor fi executate lucrări în valoare totală de 4,946.081 euro.
     Principalele lucrări care vor fi realizate în cele cinci localităţi clujene constau în cca. 58 km de noi reţele de apă potabilă şi racorduri de distribuţie, trei staţii de pompare a apei noi, trei staţii de clorinare, respectiv trei rezervoare de înmagazinare a apei.
     În ceea ce priveşte Contractul de lucrări numărul 13 din cadrul proiectului cu finanţare europeană, cel prin intermediul căruia va fi introdusă apă potabilă, respectiv vor fi modernizate reţelele de apă şi canalizare în localităţi învecinate municipiului Dej, acesta se află în etapa de obţinere a autorizaţiilor de construire şi de finalizare a documentaţiilor de atribuire în vederea publicării lor în SICAP.

 

Biroul de presă
24 iulie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW