Sală de Recuperare Medicală-Respiratorie la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Sală de Recuperare Medicală-Respiratorie la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează modificarea organigramei, a statului de funcții şi a Regulamentului de organizare şi funcționare pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”, unitate sanitară subordonată forului administrativ județean.
Principala modificare vizează înființarea unei noi structuri, o Sală de Recuperare Medicală-Respiratorie. Aceasta va fi deservită de către personalul Secției Clinice Pneumologie I și kinetoterapeutul spitalului.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne adaptăm în mod continuu și, urmare a pandemiei de coronavirus și a efectelor post-COVID, luăm măsurile necesare pentru a asigura un act medical de cea mai bună calitate. Cu siguranță, această nouă facilitate medicală pe care o înființăm va fi în beneficiul a numeroși clujeni și al altor pacienți.”

Scopul noii structuri este acela de a asigura reabilitarea continuă a pacienților cu sindrom post-COVID-19, atât în cazul celor care au avut forme severe de boală și au necesitat tratament în serviciile de terapie intensivă, cât și a celor care au manifestat forme moderate și chiar ușoare de boală, precum și a persoanelor cu alt tip de probleme respiratorii.

*   *   *

Se are în vedere, de asemenea, îmbunătățirea performanțelor fizice și cognitive ale pacienților pentru a le oferi acestora o mai bună calitate a vieții atât în plan individual, cât și în plan familial, profesional și social. Totodată, se urmărește diminuarea sechelelor pulmonare și a impactului acestora asupra fiziologiei aparatului respirator, precum și realizarea unei evidențe a bolnavilor pentru recuperarea medicală respiratorie și a capacității de muncă.
Nu în ultimul rând, echipa de specialiști ai Sălii va realiza planurile de recuperare medicală respiratorie a pacienților, în colaborare cu personalul de specialitate din secțiile spitalului, va efectua tratamentul de recuperare medicală respiratorie a bolnavilor la recomandarea personalului de specialitate și va comunica medicilor care au trimis pacienți pentru tratament medical recuperator concluziile asupra eficienței tratamentului aplicat.

Biroul de presă
22 februarie 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW