Școala din localitatea Sic, reabilitată cu bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 Școala din localitatea Sic, reabilitată cu bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean

 

Primăria comunei Sic a finalizat lucrările de reparare a acoperișului și a fațadei Școlii Gimnaziale din localitatea Sic.

Lucrările de modernizare, în valoare totală de 200.000 de lei, au fost finanțate, în integralitate, de Consiliul Județean, prin intermediul unei alocări din fondul de rezervă al instituției.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am ales să sprijinim, în limitele bugetului pe anul trecut, toate solicitările venite din partea primăriilor pentru reabilitarea școlilor și a grădinițelor din mediul rural. Investiția pe care am finanțat-o la Sic vine în sprijinul celor peste 200 de școlari și preșcolari precum și al cadrelor didactice care își desfășoară activitatea în această unitate de învățământ cu o tradiție îndelungată”.

Necesitarea realizării lucrărilor de reabilitare a Școlii din Sic a fost determinată de deteriorările majore înregistrate la acoperișul clădirii, respectiv de infiltrațiile de apă care au afectat tavanele și pereții interiori ai sălilor de clasă.

Principalele lucrări realizate au vizat repararea acoperișului și a fațadei exterioare, inclusiv a fundației, aflate într-o stare avansată de degradare. De asemenea, au mai fost realizate și lucrări de refacere a finisajelor la tavane și pereții interiori, respectiv de înlocuire a ușilor și ferestrelor din PVC.

 

 

Biroul de presă
23 ianuarie 2026

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW