Se modernizează infrastructura rutieră din comuna Valea Ierii

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Se modernizează infrastructura rutieră din comuna Valea Ierii

Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de modernizare a drumurilor care fac legătura între localitatea Valea Ierii, reședință a comunei, și satele aparținătoare Cerc și Plopi.
Sunt vizate, astfel, două drumuri de interes local care în momentul de față, se află într-o stare avansată de degradare tehnică, circulația desfășurându-se anevoios.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Susținem acest proiect local care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă ale locuitorilor din Valea Ierii. Desigur, creșterea capacității de circulație pe drumurile din interiorul acestei comune din Munții Apuseni are un impact direct și asupra turismului montan, cu efecte benefice în ceea ce privește dezvoltarea micilor afaceri de profil”.

Cele două drumuri locale se află, din punct de vedere administrativ, în administrarea Primăriei comunei Valea Ierii. Având în vedere starea lor actuală, autoritatea locală a luat decizia demarării, cât mai urgente, a proiectului de reabilitare.
Principalele lucrări constau în modernizarea structurii rutiere, inclusiv prin turnarea unui strat de asfalt, înlocuirea podețelor neconforme, asigurarea scurgerii apelor, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale, etc.

Biroul de presă
14 noiembrie 2022

Foto credit: Primăria Valea Ierii

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW