Spectacolele Teatrului de Păpuşi ,,Puck” vor ajunge în toate comunele clujene

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Spectacolele Teatrului de Păpuşi ,,Puck” vor ajunge în toate comunele clujene

 

     Consiliul Judeţean Cluj şi Teatrul de Păpuşi ,,Puck”, instituţie de cultură subordonată forului administrativ judeţean, au dat startul unui amplu proiect intitulat “Acces la cultură al copiilor din mediul rural“. Acesta vizează punerea în scenă, în toate comunele judeţului Cluj, a unor piese de teatru îndrăgite de cei mici, şi nu numai.
     Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: “E, în primul rând, o chestiune de echitate. Accesul la cultură nu trebuie să fie rezervat doar copiilor din mediul urban, copiii de la sate având dreptul, în egală măsură, la aceste spectacole captivante. Acesta a fost, de altfel, motivul pentru care am sprijinit financiar mai multe instituţii culturale subordonate, prin achizţonarea de microbuze moderne, tocmai pentru a putea ajunge uşor în toate colţurile judeţului”.
     Astfel, poveşti extrem de cunoscute cum sunt ,,Croitoraşul cel isteţ”, ,,Scufiţa Roşie şi lupul cel flămând” sau ,,Călătorie în lumea poveştilor”, sunt doar câteva dintre spectacolele cu care echipa teatrului îşi va încânta audienţa în cadrul turneului care a debutat în 1 aprilie şi care se va desfăşura în mediul rural din întreg judeţul.
     Seria spectacolelor a fost deschisă luni, 1 aprilie 2019, începând cu ora 10.00, în comuna Negreni, cu spectacolul ,,Croitoraşul cel isteţ”, o a doua reprezentaţie având loc, în aceeaşi zi, în comuna Ciucea, de la ora 12.00. Acelaşi spectacol a fost prezentat miercuri, 3 aprilie a.c., şi micilor spectatori din comuna Poieni şi din oraşul Huedin. De asemenea, ,,Croitoraşul cel isteţ” va avea încă două reprezentaţii vineri, 5 aprilie 2019, în Călăţele, de la ora 10.00, respectiv în Mărgău, cu începere de la ora 12.00.
     Luni, 15 aprilie, începând cu ora 10.00, caravana Teatrului ,,Puck” va fi prezentă la Izvoru Crişului, iar de la ora 12.00 la Căpuşu Mare, cu spectacolul ,,Scufiţa Roşie şi lupul cel flămând”. Aceeaşi piesă va mai avea două reprezentanţii marţi, 16 aprilie a.c., la Aghireşu, de la ora 10.00 şi la Gârbău, începând cu ora 12.00.
     Marţi, 23 aprilie a.c., ,,Croitoraşul cel isteţ” va fi pus în scenă la Valea Ierii, de la ora 10.00 şi în comuna Săvădisla, începând cu ora 12.00.
     În ceea ce priveşte programul spectacolelor pentru perioada ce va urma, acesta va fi comunicat în perioada imediat următoare, de îndată ce vor fi definitivate împreună cu  reprezentanţii autorităţilor locale din comunele vizate datele, titlurile pieselor de teatru, precum şi alte aspecte de natură logistice.

          

Biroul de presă
3 aprilie 2019  

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW