Spitalul Regional din Cluj, misiune îndeplinită

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Spitalul Regional din Cluj, misiune îndeplinită

         Faptul că la nivelul Guvernului României s-a semnat finanţarea necesară pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă din Cluj demonstrează că dosarul şi obligaţiile asumate de către Consiliul Judeţean Cluj au fost îndeplinite. Astfel, situaţia de la Cluj este clară şi în stadiu avansat.

         Reamintim că terenul a fost preluat de către Consiliul Judeţean Cluj prin Hotărâre de Guvern în anul 2012, după care forul administrativ judeţean şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate pentru viabilizarea acestuia. Astfel, Consiliul Judeţean a mutat de pe amplasament un depozit de munţe şi a demolat clădirile existente pe teren. De asemenea, Consiliul Judeţean Cluj a întocmit toate documentaţiile juridice şi de urbanism necesare, astfel încât terenul a devenit liber de orice sarcină. Totodată, administraţia judeţeană a asumat şi suportat inclusiv cheltuielile necesare realizării infrastructurii primare, respectiv realizarea de branşamente şi racorduri la reţelele de utilităţi. În plus, Consiliul Judeţean s-a asigurat de cuprinderea, în cadrul Proiectului Centurii Metropolitane clujene a minim două căi rutiere de acces spre amplasament, una din DN1 şi alta pe latura de est.

         În luna noiembrie 2017 Consiliul Judeţean Cluj a predat acest teren către Ministerul Sănătăţii cu situaţia pe deplin clară, pentru a se putea solicita şi obţine de către România, prin intermediul Guvernului, finanţarea europeană necesară.

       Consiliul Judeţean Cluj asigură toate autorităţile implicate în edificarea acestui obiectiv de interes strategic de întregul suport tehnic necesar astfel încât Spitalul Regional de Urgenţă Cluj să devină realitate în cel mai scurt timp posibil, în beneficiul milioanelor de pacienţi din zona Transilvaniei.

 

Biroul de presă   
3 aprilie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW