Târgul de toamnă Produs de Cluj şi Bucovina

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Târgul de toamnă Produs de Cluj şi Bucovina

 

     Consiliile Judeţene Cluj şi Suceava, în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, organizează Târgul de toamnă Produs de Cluj şi Bucovina. Desfăşurat prin intermediul Asociaţiilor Produs de Cluj şi Produs în Bucovina, evenimentul va avea loc între 18 şi 20 octombrie a.c. pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian.
     Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Produs de Cluj şi Produs în Bucovina sunt asociaţii surori, au aceleaşi principii şi acelaşi scop, şi anume conservarea, promovarea şi perpetuarea tradţilor locale. Fie că este vorba despre producători de alimente sau de meşteşugari, noi, administraţiile judeţene din Cluj şi Suceava, încercăm să-i sprijinim pe cei care şi-au făcut o meserie din a face cunoscute reţete şi articole care păreau sortite pieririi. Ne bucurăm să avem la Cluj-Napoca reprezentanţii Bucovinei şi suntem convinşi că şi această acţiune a noastră va fi apreciată de publicul clujean.”
     La Târgul de toamnă Produs de Cluj şi Bucovina vor fi prezenţi aproximativ 100 de expozanţi din cele două judeţe. Ei vor oferi celor interesaţi bucate gătite după reţete tradţonale, fie că este vorba despre dulceţuri, sucuri şi siropuri naturale, murături, produse lactate sau preparate din carne. Oaspeţii din Bucovina vor găti în aer liber mâncăruri specifice stânelor, de la balmoş şi mămăligă la tocăniţe din carne de oaie şi păstrăv afumat. Alături de ei vor fi prezenţi şi meşteşugari iscusţ, care vor etala costume populare şi accesorii necesare acestora, cojoace, curele şi chimire, ouă încondeiate, bijuterii şi obiecte din lemn, toate lucrate de mână. Amatorii de dulciuri vor avea la dispozţe prăjituri şi ciocolată de casă, cozonaci şi turtă dulce, dar şi produse apicole din stupinele Clujului şi Bucovinei. În ton cu anotimpul, la târg vor fi prezenţi şi mici fermieri care vor aduce legume şi fructe de sezon.
     Zilnic, pe scena de pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian vor avea loc spectacole de folclor susţinute de artişti şi ansambluri din Cluj şi Bucovina.

 

Biroul de presă
17 octombrie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW