Traseele din judeţul Cluj, pregătite de salvamontişti pentru perioada de după ridicarea restricţiilor de circulaţie

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Traseele din judeţul Cluj, pregătite de salvamontişti pentru perioada de după ridicarea restricţiilor de circulaţie

     Cu gândul la perioada ce va urma stării de urgenţă, salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj pregătesc, de mai bine de o lună, traseele turistice din judeţ.
     Au fost, astfel, reparcurse toate traseele din judeţ, s-a realizat o inventariere a necesarului pentru refacerea marcajelor şi au fost demarate lucrările de curăţare a traseelor şi de montare de noi stâlpi indicatori, realizaţi la Baza Salvamont din Cheile Turzii. În acest context, au fost deja remarcate principalele trasee turistice din zonele Cheilor Turzii şi Făget.
     Salvatorii montani vor continua munca la traseele turistice astfel ca, odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie datorate stării de urgenţă cauzate de pandemie, clujenii şi cei ce vizitează judeţul să beneficieze de trasee turistice accesibile, curăţate şi foarte bine semnalizate.
     În judeţul Cluj sunt aproape de 100 de trasee turistice însumând circa 800 de kilometri şi care sunt situate în zoneele Cheile Turzii şi Muntii Trascăului, Făget, Vlădeasa, Muntele Mare şi Munţii Gilăului.

Biroul de presă
21 aprilie 2020

 

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW