Trei oferte depuse pentru reabilitarea Castelului Banffy din Răscruci

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Trei oferte depuse pentru reabilitarea Castelului Banffy din Răscruci

            Consiliul Judeţean Cluj anunţă deschiderea ofertelor depuse de firmele interesate să  restaureze ansamblul monument istoric Castel Bánffy din satul Răscruci.
            Astfel, la finalul perioadei stabilite în acest scop, trei firme sau asocieri de firme au depus oferte pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a imobilul-clădire Castel Banffy şi a parcului-monument.
            În perioada următoare comisia de evaluare va verifica documentaţia din punct de vedere tehnic şi financiar. În ceea ce priveşte criteriul de atribuire, acesta este reprezentat de raportul calitate-preţ, ponderea alocată factorului preţ fiind de 60% iar cea care va reveni factorului tehnic va fi de 40%.
            Valoarea totală estimată a lucrărilor de restaurare şi conservare care vor trebui realizate în maxim 24 de luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor este de 29.306.279,14 fără TVA. Din această sumă, 19.296.310,51 lei reprezintă valoarea lucrărilor finanţate din fonduri europene ca urmare a proiectului câştigat de Consiliul Judeţean Cluj în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.
             Prin intermediul proiectului de restaurare se urmăreşte punerea în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcţiunii castelului din şcoală, care a fost ultima funcţiune a clădirii, în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare şi dotare. În acest scop, va fi amenajat un Centru cultural reprezentativ pentru judeţul Cluj, prin restaurarea clădirii şi a zonei aferente, cu realizarea unor funcţiuni care să permită organizarea unor evenimente culturale, precum şi deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg. Suprafaţa terenului ce aparţine castelului este de 56.128 mp, din care 644 de mp sunt ocupaţi de castelul Banffy iar 691 de mp de clădirile adiacente.

 Biroul de presă
    9 iunie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW