Florin Piersic – Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj
Informare de presă
Ref. Florin Piersic – Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat, a iniţiat, în vederea adoptării în şedinţa ordinară a forului administrativ judeţean din data de 29 ianuarie 2016, un proiect de hotărâre vizând acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj – “Clujean de onoare” maestrului Florin Piersic.
Acest gest de înaltă apreciere şi profundă recunoştinţă pentru una dintre personalităţile cele mai emblematice ale vieţii culturale clujene, naţionale, dar şi internaţionale, vine în contextul aniversării, astăzi, a 80 de ani de viaţă şi aproape 60 de ani de carieră a marelui actor Florin Piersic.
„Motivul care a stat la baza deciziei mele de a iniţia acest proiect de hotărâre se referă la aprecierea sinceră şi recunoştinţa pe care noi, clujenii, le manifestăm pentru Florin Piersic, unul dintre cei mai mari actori români ai tuturor timpurilor, cel care şi-a iubit cu sinceritate publicul spectator în slujba căruia a performat timp de aproape şase decenii şi care a manifestat un ataşament deosebit pentru Cluj, promovându-l în ţară şi în lume. E un minunat prilej, acum, la ceas aniversar, să cinstim una dintre cele mai mari şi mai iubite personalităţi clujene şi româneşti” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat.
Florin Piersic este una dintre cele mai reprezentative, apreciate şi iubite figuri ale dramaturgiei şi filmului românesc, care a bucurat şi inspirat generaţii întregi, inegalabilul talent actoricesc dovedit în numeroasele piese de teatru şi filme consacrându-l drept unul dintre cei mai mari actori care s-au perindat vreodată pe scenele României. Maestrul Florin Piersic este omul-spectacol, cu un imens fler şi de o sinceritate dezarmantă, care răspunde enciclopedic la orice întrebare şi care nu se ascunde în spatele cuvintelor. E deschis, cald, emoţionează prin cuvintele bine alese, creează bună dispoziţie printr-un umor natural, domnia sa ducând harul oratoriei la nivel de artă. Graţie acestui fapt, a reuşit să stabilească o interacţiune metafizică cu publicul său, aprecierea sa deosebită rezultând şi din uşurinţa cu care şi-a deschis sufletul în faţa acestuia, împărtăşindu-i, în stilul său inconfundabil, propriile experienţe de viaţă, pline de tâlc şi umor. Datorită uriaşelor sale resurse interpretative, a jucat, cu aceeaşi uşurinţă, dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, divertisment, domnia sa rămânând de-a lungul întregii cariere artistice inepuizabil, proaspăt, inventiv şi, bineînţeles ,cu mult „lipici” la spectatorii români.
De-a lungul anilor, actorul Florin Piersic a desfăşurat o bogată activitate teatrală, interpretând zeci de roluri, evoluţiile domniei sale reuşind să stârnească multă admiraţie şi ropote de aplauze şi urale. Printre cele mai (re)cunoscute şi apreciate reprezentaţii au fost cele din piese ca „Act veneţian”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Gaiţele”, „Idiotul”, „Străini în noapte”. Totodată, maestrul Florin Piersic a apărut în peste 60 de scurt şi lungmetraje, unde a interpretat roluri cu diferite valenţe – de la film de acţiune ori film istoric, la comedie sau film muzical. Printre rolurile sale celebre din filme s-au numărat haiducul Anghel Şaptecai, haiducul Grigore Pintea, Harap Alb sau Mărgelatu.
Biroul de presă
27.01.2016